Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim a fost marcat în mod deosebit la Sfânta Mânăstire Curchi. Credincioșii prezenți au primit binecuvântarea ierarhului

1032

Praznicul de astăzi al „Intrării Domnului în Ierusalim”, celebrat în fiecare an în Duminica dinaintea Paștilor, a fost cinstit cu multe emoții și bucurii duhovnicești de către clerul mănăstirii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” de la Curchi, dimpreună cu mulțimea credincioșilor prezenți, printre care mulți tineri și copii.

Intrarea Domnului în Ierusalim, cunoscută și sub numele de Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor este unul din cele 12 Praznice Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, care este celebrată în Duminica dinaintea Învierii Domnului.

În această zi însemnată în calendarul bisericesc, biserica mănăstirii Curchi, ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae, Făcătorul de Minuni, s-a arătat a fi neîncăpătoare pentru credincioșii veniţi din toate colțurile țării la slujba praznicală, săvârşită cu multă solemnitate de către Preasfințitul Părinte Siluan al Orheiului, Vicar al Mitropoliei Moldovei și Egumen al acestei Sfinte Mânăstiri, înconjurat fiind de soborul de preoți și diaconi ai așezământului monahal.

Cu acest prilej, în cadrul Sfintei Liturghii praznicale, ierarhul Orheiului a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, în care a subliniat importanța praznicului Intrării Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, accentuând că urmează o săptămână, în care s-au întâmplat evenimente covârșitoare din viața pământească a Mântuitorului Hristos:

„Mă bucur nespus de mult să fim adunați împreună astăzi în Biserica lui Dumnezeu, cei care ați lăsat toate grijile lumești și ați venit să aducem împreună laude și osanale Împăratului nostru, asemenea mulțimilor, care cu câteva zile înainte de Patimile și Răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos, L-au primit în orașul Ierusalimului cu slavă și cinste, ca pe Mesia și Împăratul lui Israel. Și asemenea acelor mulțimi, care în semn de bucurie, aruncau înaintea Lui frunze de palmier sau de smochin (finic), ca simbol al biruinței, și noi astăzi ținem în mâini aceste ramuri verzi, slăvind marea îndurare a lui Dumnezeu. Evenimentul Intrării Domnului în Ierusalim călare pe mânzul asinei este, iubiți credincioși, singurul moment din viața Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat, deși nu purta nici hlamidă împărătească de purpură, nici coroană de aur pe cap, și nu avea nici pază de oști pământești”.

De asemenea, Egumenul mănăstirii Curchi, PS Siluan, a îndemnat credincioșii să rămână puternici în credință și să trăiască Mântuitoarele Patimi ale Domnului Hristos cu smerenie și pocăință pentru păcatele săvârșite.

La încheierea Sfintei Liturghii mulțime de popor, copii, tineri și adulți, s-au împărtășit cu Sfintele și Preacinstitele Taine ale Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cinstitul Său Trup și Scumpul Său Sânge.

La sfârșit, Preasfințitul Siluan i-a felicitat pe credincioși cu măreața sărbătoare, cât și pe cei  care s-au învrednicit a primi Sfintele Taine.

 Serviciul de Presă al Vicariatului de Orhei


Articole postate de același autor
7043

Atunci când iubim…

Oricare ar fi relaţiile dintre oamenii care se iubesc, ei îşi caută unii altora numai binele. Când eşti soţ adevărat, eşti în stare să-ţi dai picătură cu picătură sângele şi viaţa ta pentru a o salva pe a soţiei, eşti în stare să înduri orice, măcar pentru o nădejde. Când eşti fiu adevărat, eşti în […]