„Cred că la noi forme de adicție Biserica poate propune noi forme de postire, iar participării noastră în social-media, un fel de baie de mulțime, îi poate urma după exemplul Mântuitorului retragerea în rugăciune”, a subliniat părintele Pr. Răzvan Ionescu în ceea ce priveşte necesitatea omului contemporan de a lua în calcul şi postirea de Social Media.
Parohul comunităţii ortodoxe române „Sfintele Parascheva şi Genoveva” din Paris a avut amabilitatea de a trata acest subiect într-un editorial scris pentru Basilica.ro, în care a vorbit şi despre riscurile pe care reţelele de socializare le aduc în viaţa oricărui creştin.
***
Text integral:
Orice folosim fără măsură riscă să provoace stricăciuni. Iar când acestea din urmă privesc însăși existența noastră, interpelarea este maximă. Ca răspuns, viața Bisericii cunoaște chiar în cele firești ale omului perioade de asumare și perioade de abținere, tocmai ca exercițiu al libertății personale față de cele care ar putea să ne asuprească.
Îngrădirea voluntară a firescului, prin în-frânare ca stavilă în calea deturnării prin abuz către nefiresc, adică a des-frânării, devine prin harul lui Dumnezeu posibilitate de întâlnire cu suprafirescul.
De exemplu, a-junarea oprește firescul de-junării pentru a provoca suprafirescul gustării (mai depline a) Prezenței lui Dumnezeu, Pâinea („cea spre ființă”) care dă viață veșnică. Acesta din urmă nu violentează firescul, ci îl împlinește și sublimează.
Personal, mă găsesc în situația că telefonul meu mobil, smartphone, cu cele instalate pe el, a devenit un fel de prelungire a mea, apendice prin care gestionez mult din întâlnirea cu ceilalți aflați la distanță. Nelipsitul meu secretar. Cu el scriu pe Messengerul Facebook, postez, gestionez agenda, pregătesc evenimente prin grupuri Whatsapp consacrate, într-un cuvânt, se arată indispensabil la nivel de volum, viteză, cuprindere.
Rețeaua de cunoștințe se întinde fascinant peste mări și țări. Sau îmi dă viteză de reacție pe probleme care apar și cer rezolvare rapidă. De unde obișnuința de a folosi telefonul multe ore pe zi. Și apare limpede că, vrând (și mai ales) nevrând, obișnuința cu el te structurează, îți influențează felul de a fi.
Ce ar putea scrie despre înfrânarea de la folosirea mijloacelor de relaționare media cineva care le folosește din plin, ore și ore (fie aceasta ca parte a lucrării sale în Biserică)?
Știm că postirea este exercițiul liber și dorit al unei înfrânări de la ceva care se transformă în noi, cel mai adesea fără să conștientizăm, în adicție.
Riscurile social-media?
- Unilateralizarea vieții noastre prin mutarea accentului pe online în dauna trăirii în realitatea concretă. Privilegiind contactul cu distanța ratăm sau strivim adesea întâlnirea cu aproapele cel din proximitate. Postire ar însemna aici să fim prezenți în familie, în casă, în parohie, punând în față întâlnirea om cu om, de la suflet la suflet, atingerea bucuroasă a proximității celuilalt.
- Tentația de a valida succesul misiunii/lucrării tale prin like-uri. De unde raportarea falsă la realitate. Statul în social media este (aparent) recompensatoriu, problema rămânând însă superficialitatea relațiilor. Postire e să mergi cu aproapele în întâlnire spre cât mai profund. Comuniune reală, complicitate adâncă cu recunoaștere a celuilalt întru Cel care te animă lăuntric, și pe tine ca și pe el.
- Căderea cu privirea pe tot felul de ambiguități morale care te invită cu un imbold de plăcere la ceea ce mai târziu devine vinovăție. Postire ar fi ferirea ochilor de prilejuiri păcătoase. Ori întâmpinarea deversării celuilalt cu pacea inimii, nejudecare, a încerca să întâlnești omul cel de dincolo de fațada manifestării neprietenoase, chiar ostile. Cultura dialogului.
- Rătăcirea printre diversele postări. Personal mă pierd în tot felul de zapări care la un moment dat nu au măsură, e un fel de des-frânare care cere ca răspuns opusul, în-frânarea. Postire e să închizi telefonul și te aduni lăuntric. Poate fi făcut ca exercițiu de culcare. Sau de câteva ori pe zi. Smoothie duhovnicesc.
Cred că la noi forme de adicție Biserica poate propune noi forme de postire, iar participării noastră în social-media, un fel de baie de mulțime, îi poate urma după exemplul Mântuitorului retragerea în rugăciune.
Desigur, că e infinit mai simplu decât să te rogi să tot acționezi la stimulii media, care te scot din tine orientându-te spre exterior, ceea ce este opusul regăsirii omului cu sine însuși, întru Prezența lăuntrică, în cămara inimii. Însă muntele Schimbării la față se cere urcat, iar nu coborât. Iar efortul e meritoriu întru gustarea Tainei care ne așteaptă. De cugetat, întru libertatea inimii … like?
Părintele Răzvan Andrei Ionescu
Părintele Răzvan Andrei Ionescu este paroh al comunităţii ortodoxe române „Sfintele Parascheva şi Genoveva” (biserica Saint Sulpice), Paris, şi consilier permanent în Mitropolia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală şi Meridională (Departament „teologie şi ştiință”).
Coordonează direcţia „Teologie ortodoxă şi ştiință” din cadrul Centrului Ortodox de Studii şi Cercetare Dumitru Stăniloae (teologie, spiritualitate, cultură) CDS din Paris.
Este licențiat şi deţine un master în domeniul teologiei ortodoxe (Bucureşti, Paris).
Doctorand în teologie ortodoxă, cu o teză privind relația între teologia ortodoxă şi ştiințe (Institutul de teologie ortodoxă „Saint Serge”, Paris).
Este inginer în electronică industrială (Bucureşti) şi deţine un master în inginerie medicală (Bucureşti). Este doctor în inginerie biomedicală (teză în cotutelă între Université de Technologie de Compiègne, Franţa şi Universitatea „Politehnica” Bucureşti – 2002).
sursa basilica.ro
