Toţi creştinii sunt botezaţi şi, totuşi, nu toţi se mântuiesc. De ce? Iată de ce: darurile Botezului stau nevăzute înăuntrul făpturii noastre, aşteptând sporirea vârstei şi vremea minţii, când, aflând noi de comoara cerească cea ascunsă în ţărână [trup], ne învoim sau ba să o dezgropăm şi să o punem în valoare… Câtă vreme mergem în voia valurilor, în voia firii povâmite spre păcat, n-avem nici o luptă, nu ne trezim din cursele diavolului: stăm „pe bună credinţă” că mergem bine, ne isprăvim zilele în fericire şi coborâm cu pace la iad!…
Dar, de îndată ce ne trezim cum trebuie să fim, de îndată puterile iadului vor sări să ne ceară socoteală pentru nesupunere. Lăcomia de avere, lăcomia de putere şi fumul mândriei pe mulţi i-au luat de minte şi s-au omorât. Dar şi lenea poate face nebunia asta, când s-ar vedea în primejdie cu binecuvântarea muncii… Pe cei dornici de cuvântul lui Dumnezeu îi ispiteşte cu Biblia, încât în zilele noastre sunt mulţi călători spre iad cu Scriptura în mână. Toţi cei ce umblă după plăceri de orice fel nu vor scăpa de primejdie, căci sub orice plăcere se ascunde un şarpe.
Cu trecerea vremii, satana s-a mai iscusit în rele. Vicleanul bagă de seamă ce face Dumnezeu şi face şi el la fel. Trimite Dumnezeu slujitori, trimite şi el. Trimite Dumnezeu vedenii, trimite şi el. Propovăduieşte Dumnezeu iubirea de oameni fără deosebire şi hotare, propovăduieşte şi el printre ai lui.
E vremea de care ne-a prevenit Mântuitorul, zicând: „Băgaţi de seamă să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu spunând: «Eu sunt Mesia», şi ceasul e aproape. Nu vă luaţi după ei” (Matei 24, 23; Luca 13, 21). De aceea, e bine să lămurim, după putere, şi acest ucigaş vicleşug al nălucirilor, căci de la o vreme încoace mulţi înşelaţi se ivesc şi multă tulburare fac printre oameni. Amăgitorul ajunge încrezut în sine şi în hristosul lui, încât şi moarte de om e în stare să facă, întemeindu-se, închipuiţi-vă!, pe Sfânta Scriptură… Cu îngăduinţa lui Dumnezeu, satana îi cerne pe toţi cei ce umblă după plăceri în lumea aceasta, chiar şi duhovniceşti, dacă-i prinde că încă nu s-au lepădat desăvârşit de iubirea de sine şi de orice spurcăciune a vieţii, după atâta şi atâta propovăduire a Bisericii…
Din Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul şi diavolul, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, p. 23-25
