Postul ne aduce aminte de Cerul pe care îl purtăm în noi

281

Știi tu, fiul meu, de ce Maica noastră, Biserica Pravoslavnică, ne-a rânduit postul?

Negreșit, pentru a ne aminti că măcar de suntem făcuți din pământ, nu pământul ne-a făcut, căci și pe el a trebuit cineva să-l zidească.

Ca să ne amintim de Cerul pe care îl purtăm în noi, în această coajă trupească și pământească. Și să putem despărți în noi cele cerești de cele pământești, și cele veșnice de cele stricăcioase, și cele netrecătoare de cele trecătoare, și pe călător de mașina călătorului.

 

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Inima în marele post, Editura Predania, București, 2010, p. 19)


Articole postate de același autor
188

Iubiți omul, dar nu vă faceți iluzii despre el, pentru că veți suferi amarnic…

Ce este, dară, Viaţa? E un dar al lui Dumnezeu, dat nouă, oamenilor, pentru a ne purifica sufletele de păcat şi a ne pregăti, prin Hristos, pentru a primi viaţa veşnică, fericirea eternă. Ce este Omul? O fiinţă creată din iubirea lui Dumnezeu, nemărginită, căreia i-a fost pusă în faţă fericirea şi moartea, lăsată fiind […]