Ne aflăm la începutul primăverii calendaristice şi a celei duhovniceşti, vremea înnoirii spirituale, Sfântul şi Marele Post al Paştilor. Din păcate, societatea contemporană tributară mentalităţii consumiste se căzneşte să transforme şi această perioadă liturgică din an, atât de importantă pentru viaţa noastră spirituală, într-un „produs“.
Deja în mass-media au apărut informaţii lapidare de genul „creştinii ortodocşi intră în Postul Mare“. Unele publicaţii care trăiesc în bejenie faţă de valorile Ortodoxiei mai tot timpul anului, acum tipăresc cu o suspicioasă bunăvoinţă sfaturi despre post şi reţete de post, tradiţii pentru spor şi sănătate. Hipermarketurile cu bănuielnică mărinimie expun în rafturi oferta generoasă pentru credincioşii postitori; pateu de post, salam de post, caşcaval de post şi multe alte alimente care, chipurile, sunt menite să uşureze „povara ascezei“ bunului creştin. Aş fi încântat să ştiu că se urmăreşte cu adevărat facilitarea postirii, dar mă tem că se pândeşte doar profitul lor şi al făcătorilor de hrană pentru post în detrimentul păgubirii sufleteşti a celor care cred că postirea cu astfel de surogate este chiar autentică.
Aşadar, a consuma deja celebrele produse din soia în post nu este o faptă tocmai ortodoxă. Se vor întreba unii ce este rău în asta!? Produsele din soia nu conţin carne, sunt făcute din legume, îmi uşurează postul, că şi aşa nu prea este timp de gătit. Un posibil răspuns ar fi acesta: în post este oprit consumul de carne, dar şi chipul cărnii, gustul cărnii. Dacă soia ar fi consumată în stare naturală, aşa cum a lăsat-o Dumnezeu, desigur că nu ar constitui un păcat, dar de vreme ce din legume omul îşi face chip şi asemănare de carne, atunci nu mai putem vorbi de o intenţie creştinească pozitivă de a-şi face postul mai accesibil.
Consumul acestor produse, de fapt, transformă postul într-un surogat şi pune pe creştin în ipostaza neplăcută de a fi înşelat. Păcatul neînfrânării stă la baza nefericitului obicei de a consuma în timpul ajunării o altfel de „carne“. Prorocul David rosteşte într-unul din psalmi: „Genunchii mei au slăbit de post şi trupul meu s-a istovit de lipsa untdelemnului“. De aici înţelegem că postul trebuie să fie şi o veştejire temporară a trupului cu scopul de a fi mai uşor orientat către Cer. Împuţinarea bucatelor, calitativ şi cantitativ, este compensată de mai multă rugăciune, mai multă nevoinţă şi pocăinţă. În această perioadă trebuie să ne amintim de maxima latină: Non ut edam vivo, sed ut vivam edo (Nu trăiesc ca să mănânc, ci mănânc ca să trăiesc). În post nu trebuie să cadă accentul pe pregătirea unor mese copioase, îmbelşugate, ci pe gătirea pentru cinarea la o altfel de masă, cu un meniu special, ospăţul mântuirii, la care să servim, după cum spunea un părinte, un ceai din lacrimi, aromat cu muşeţelul pocăinţei şi flori din teiul înmiresmat al dragostei noastre. Occidentalii recurg tot mai des la aşa-numita ecologie corporală sau body-ecology, ori la acel „post aspru“, mâncarea vegan. Dar fără gustarea din acest ospăţ al mântuirii, postul lor va rămâne doar un exerciţiu alimentar, o simplă dietă, neputând produce o transformare interioară a omului.
Carevasăzică, produsele din soia nu pot fi considerate alimente de post. Efectul nociv nu îl au doar asupra sufletului, ci şi a trupului. O simplă privire pe etichetele acestor alimente ne face să chibzuim mai atent atunci când suntem tentaţi să irosim banii pe ele. Multe aşa-zise pateuri vegetale conţin şi carmin. Carminul sau E120 este un pigment de culoare roşu aprins obţinut din acidul carminic produs prin zdrobirea unor insecte din superfamilia Coccoidea, cum ar fi cochinealul şi cochinealul polonez. Mai toate sortimentele de „cărnuri vegetale“ conţin glutamatul monosodic, E621, un aditiv, potenţator de gust sau de aromă, care stimulează apetitul consumatorului şi îl face să creadă că a mâncat ceva foarte gustos. În realitate, omul consumă ceva extrem de nociv. Un alt produs foarte căutat este aşa-zisul caşcaval de post, care are în componenţa sa cazeină şi lactoză, evident, componente de origine animală. Am dat doar câteva exemple care, desigur, ar putea fi continuate.
De aceea să încercăm să ne reîntoarcem la postul tradiţional românesc, fără importuri de tradiţii culinare străine de credinţa şi simţirea românească, dar întâi de toate să nu uităm ca în post trebuie să experimentăm o altfel de foame, foamea după Dumnezeu.
arhim. Mihail Daniliuc
Sursa: www.ziarullumina.ro
