Aud pe cineva jeluindu-se: „Mergem de Crăciun la părinți și, când mă gândesc că iarăși va fi sărbătoare, iar stat la masă, deja nu mai am poftă de nimic.” Spus simplu, de cel care îl rostește aproape fără să-și dea seama, acest gând descrie foarte bine starea multora dintre noi în aceste zile.
În Republica Moldova, mulți dintre noi ajungem, fără să conștientizăm, să trăim două Crăciunuri și nicio Naștere a Domnului.
Unii zic că deja au sărbătorit cu fast către 25 decembrie: schimb de daruri între prieteni și rude, „secret santa” la școli, mese festive la serviciu, petreceri corporative, fotografii frumoase și multă agitație, mai ales în orașe. Dar, de cele mai multe ori, în afară Bisericii, ba și mai trist – uitând de adevărata semnificație a sărbătorii.
Alții așteaptă și data de 7 ianuarie, vrând să petreacă evenimentul mai așezat: cu drumul spre satul de baștină, cu masa pregătită cu bucate tradiționale și, poate, cu colinde cântate de copii pe la ferestre.
În ambele cazuri riscăm să transformăm Nașterea Domnului într-o sărbătoare a consumului și a aparențelor sau într-un eveniment restrâns la un cerc intim.
Nașterea Domnului nu este nici a vitrinelor, nici a meselor festive, nici a calendarului civil. Ea este o taină care cere inimă trează, nu decor; liniște, nu zgomot; întâlnire, nu spectacol.
Problema apare atunci când bucuria fără Hristos devine prioritară, iar Hristos rămâne mai puțin vizibil în această perioadă a sărbătorilor de iarnă.
Postul ne cheamă tocmai să nu mai trăim evenimentul fragmentat, împărțit între consum și credință. Să nu mai avem o sărbătoare a lumii și alta a Bisericii, ci una singură, adevărată, în care bucuria și credința se întâlnesc.
Important este conținutul sărbătorii. Nu cât cheltuim, ci pe Cine primim. Pentru că, în cele din urmă, Nașterea Domnului nu este despre cât de frumos arată sărbătoarea noastră, ci despre dacă Hristos Se naște cu adevărat în viața noastră.
Hristos Se naște! Să ne pregătim cu suflet curat și cu inima vie de venirea Lui!
Pr. Octavian Moșin
