Actualitate

Postul bucuriei, ziua a XIV-a: Dumnezeu ne vorbește prin oameni

71

Vă mai amintiți de basmele bunicilor noștri? În poveștile populare, eroul nu merge niciodată singur pe calea lui. Întotdeauna întâlnește pe cineva care îl oprește, îl povățuiește, îl ajută ori îi pune înainte o încercare. Ba un bătrân cerșetor, ba o băbuță smerită, ba un cal năzdrăvan sau un părinte cu privirea blândă. Toți aceștia sunt, de fapt, „trimișii” nevăzuți ai lui Dumnezeu și viața eroului depinde mult dacă are sau nu ochi de văzut și urechi de auzit.

Și în viața noastră de zi cu zi, Dumnezeu ne vorbește prin oameni. Uneori prin cei apropiați, alteori prin cei pe care aproape că nu-i cunoaștem.

Un cuvânt spus de cineva la momentul potrivit, un gest de bunătate venind din partea unui necunoscut, o întrebare simplă rostită cu sinceritate, o privire plină de blândețe – toate acestea pot deveni răspunsuri la rugăciunile noastre nerostite.

Alteori, Dumnezeu ne trimite pe cineva care are nevoie de noi: o persoană singură, un copil trist, un bătrân neputincios. Ei vin spre noi ca niște mici examene ale inimii, ca și cum Domnul ne-ar întreba: „Vrei să fii mâna Mea astăzi?”.

Sufletul atent recunoaște aceste momente. Nu prin ceva spectaculos, ci tocmai prin simplitatea lor. Într-o întâlnire scurtă se poate ascunde o chemare, într-o discuție neprevăzută – o mângâiere, într-o nevoie a cuiva – un prilej de a lucra împreună cu Dumnezeu. Adesea, în aceste situații aparent obișnuite se ascunde voia Lui.

Iar când facem bine cuiva sau ascultăm cu răbdare, când oferim un zâmbet, o atenție dezinteresată, o încurajare, simțim cum se încălzește ceva în noi. Ca și cum Dumnezeu ne-ar atinge ușor pe umăr și ne-ar spune: „Așa lucrez Eu, prin oameni”.

De aceea, în aceste zile ale postului, să ne deschidem sufletul și să fim atenți la oamenii pe care îi întâlnim. Fiecare dintre ei poate fi un mesaj, o trimitere, o binecuvântare. Prin fiecare, într-un fel sau altul, Domnul ne iese în întâmpinare. Să ne găsească cu inimile pregătite!

Pr. Octavian Moșin


Articole postate de același autor
3735

Postul în familie aduce mari realizări

Pentru a trăi viaţa în mod normal, fără abuzuri, fără ignorarea şi încălcarea drepturilor membrilor societăţii, omenirii i s-au impus tot timpul anumite legi morale, religioase, pentru disciplinare. În creştinism, pentru disciplinarea noastră sufletească şi trupească, avem lăsat de către Sfinţii Părinţi legea postului trupesc şi sufletesc. Există cele patru posturi mari de peste an, […]