Actualitate

Pocăința atrage Duhul Sfânt mai mult ca orice

369

Cât priveşte pocăinţa, această lucrare atotcuprinzătoare zideşte şi păzeşte inima mai mult decât oricare alta. Pocăinţa are un scop minunat şi sfânt. Cel ce se pocăieşte mărturiseşte pe de o parte că Dumnezeul cel viu al Părinţilor noştri este un Dumnezeu drept şi adevărat în toate voile, căile şi judecăţile Sale şi, pe de altă parte, adevereşte că tot omul este mincinos (cf. Rom. 3, 4), căzut în înşelarea păcatului şi lipsit de cea dintâi şi dumnezeiască cinste şi slavă.

De aici trebuie să-şi înceapă lucrarea cel ce voieşte să se pocăiască: să-şi mărturisească păcătoşenia, să ia asupră-şi păcatul, smerindu-se şi osândindu-se pe sine. în felul acesta devine adevărat şi atrage la sine Duhul Adevărului, Care îl curăţeşte de tot păcatul şi îl îndreptăţeşte (cf. 1 Ioan 1,8-10).

După cum spunea Sfântul Siluan, Duhul Sfânt mărturiseşte în inima sa mântuirea. Însă, acelaşi Duh îl îndreptăţeşte şi pe Dumnezeul cel adevărat, Care a zis prin Proorocul Său: „Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi” (Ps. 50, 18). Căci atunci când omul îşi vine în sine şi zice de bunăvoie şi din toată inima: „Tată, greşit-am la cer şi înaintea Ta; nu mai sunt vrednic a mă numi fiu al Tău”, el aude în inima sa vocea milostivirii cereşti: „toate ale Mele ale tale sunt” (Luca 15, 18-19, 31).

(Arhimandrit Zaharia ZaharouOmul cel tainic al inimii, Editura Basilica, București, pp. 19-20)


Articole Asemănătoare
129

Doamne, vindecă-mi mintea

Cum vă voi arăta doar un mic mijloc practic, cum să trecem cu mintea la a gândi cele plăcute lui Dumnezeu. Când ne vine un gând oarecare, ce nu corespunde cu legea evanghelică, vom zice: „Doamne, vindecă-mi mintea.” Când în inima noastră se iveşte mânie sau ceva asemănător, vom zice „Doamne, vindecă-mi inima.” Aceasta ia […]

Articole postate de același autor
1796

Taina Mărturisirii și ședința administrativă a clerului din Protopopiatul Florești

În perioada Postului Mare, cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Vladimir, Mitropolitul Chșinăului și al întregii Moldove, în toate Protopopiatele din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova se desfășoară ședințe administrative preoțești și Taina Mărturisirii pentru slujitorii Bisericii. Preoții din Protopopiatul Florești au prticipat la Taina Mărturisirii, urmată de oficierea Sfintei Liturghii a Darurilor înainte Sfințite în cele patru […]