Peste 1500 de porții de mâncare caldă, pături, fructe și alte daruri pentru refugiații de la punctul de trecere a frontierei Palanca

1616

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, continuă acțiunile de susținere și ajutorare a refugiaților din Ucraina, înfăptuite sub coordonarea Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate al BOM, care au demarat de la începutul perioadei de criză umanitară din țara vecină.

În acest sens, marți, 1 martie 2022, într-un extraordinar gest de solidaritate și iubire de aproapele, cu stăruința și implicarea a 3 instituții sociale din cadrul Mitropoliei Moldovei: Cantina Socială „Cuvioasa Parascheva” din cadrul Centrului Social-Misionar de la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Capitală, Casa de Milostenie a Mitropoliei și Parohia „Sf. Treime” din s. Grătiești, mun. Chișinău, au fost oferite refugiaților, care așteptau să treacă punctul de frontieră Palanca, în jur de 1500 de porții de mâncare caldă, fructe, dulciuri, apă, sucuri, produse de patiserie, pături de învelit, precum și îndemnuri de îmbărbătare și susținere morală.

Prezent la această acțiune filantropică, Președintele Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate, Dl Serghei Crudu, a adresat din partea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, mulțumiri centrului de coordonare a voluntarilor, cât și cuvinte de încurajare celor greu încercați în aceste zile.

Adresăm gânduri de recunoștință și mulțumire tuturor credincioșilor și slujitorilor, voluntarilor și tuturor celor care susțin această inițiativă a Bisericii, de a fi alături de cei greu încercați în aceste zile.

Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove reînnoiește apelul către toți credincioșii de a spori rugăciunea în aceste zile tensionate.

Mai mult, cei care doresc să se alăture acțiunilor umanitare organizate în sprijinul refugiaților, sunt îndemnați să telefoneze la numărul: +373 67 223 981.

Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1889

Bucurie duhovnicească de Sfântul Ierarh Nicolae la Catedrala Mitropolitană

Enoriași chișinăuieni au venit, sâmbătă 19 decembrie, să participe la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală, pentru a celebra împreună cu Întâistătătorul pe unul dintre cei mai mari sfinți ai Ortodoxiei – Sf. Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei. După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, ÎPS […]