Peste 100.000 de persoane au trecut pe la moaștele Sfinților Parascheva și Paisie în primele cinci zile de pelerinaj

1669

Pelerinajul Sfintei Parascheva a fost deschis sâmbătă, 8 octombrie, când au fost așezate spre cinstire, alături de racla cuvioasei, și moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț. Numărul celor care au ajuns la Baldachinul de la Ansamblul Mitropolitan Iași depășește deja o sută de mii.

106.900 de persoane, este cea mai recentă estimare transmisă marți, la ora 15:00, de Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, prezentă la Iași.

Atmosfera este una de pace în incinta Catedralei Mitropolitane din Iaşi, transmite Doxologia.

Buna organizare a sectoarelor Centrului Eparhial Iaşi, a Jandarmeriei Române şi a voluntarilor a făcut ca şederea la rând să fie una prielnică. Prin implicarea Bisericii, a Primăriei din Iaşi şi a diferitelor asociaţii, pelerinii au primit ceai cald şi pachete cu alimente.

Pe străzile din preajma catedralei ieşene s-au montat puncte de prim-ajutor, iar ambulanţele sunt mereu pregătite să intervină pentru orice solicitare medicală. Au fost 121 de intervenții medicale, din care 7 persoane au ajuns la spital.

De asemenea, 20.000 de persoane au participat duminică seara la procesiunea cu moaștele Sfinților Cuvioși Parascheva și Paisie, pe străzile municipiului Iași.

În data de 14 octombrie 2022, ziua de cinstire a Sfintei Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9:00, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. Slujba va putea fi urmărită și de la distanță, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate de Primăria Municipiului Iaşi în mai multe locaţii. Vezi programul integral al evenimentelor.

Foto credit: Doxologia /  Constantin Ciofu

Sursa: basilica.ro


Articole postate de același autor
1360

Sfânta Liturghie din Duminica după Botezul Domnului, oficiată la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Pe 23 ianuarie 2022, în Duminica după Botezul Domnului, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Sf. Bn. Knz Alexandru Nevski” din mun. Ungheni. Alături de Ierarh a coliturghisit slujitorii Catedralei Episcopale. În timpul Sfintei Liturghii, Ierarhul a înălțat rugăciuni către Dumnezeu pentru sporul duhovnicesc și sănătatea trupească și sufletească a enoriașilor Catedralei și a tuturor […]