Un rege al Persiei, vrând să-şi aleagă un sfetnic bun, a chemat într-o zi la palat pe cinci dintre cetăţenii cei mai de vază din oraş şi le-a spus:
– Iată, am cinci inele pe degetele mele; ele vor fi plata sincerităţii voastre. Spuneţi-mi fără linguşire: ce credeţi voi despre puterea şi mărirea mea?
Ei, uimiţi de frumuseţea diamantelor de pe inele şi dorind să le aibă, răspunseră regelui cu multe laude pe care nu se cuvenea să le spună decât lui Dumnezeu.
Regele păru mulţumit şi dădu rând pe rând patru inele.
Pentru că al cincilea tăcea, regele l-a rugat să îşi spună părerea.
– Eu cred, zise acesta, altfel decât cred cei care au vorbit înaintea mea. Eu, rege, cred că toată puterea o ai de la Dumnezeu şi ţi-a fost dată pentru binele poporului pe care-l stăpâneşti şi va trebui să dai socoteală pentru felul în care ai întrebuinţat-o.
– Şi eu cred tot aşa, zise regele cu mulţumire. Dar ţie nu-ţi dau inelul, ci încrederea şi prietenia mea. Vei sta mereu lângă mine, ca sfetnic al meu, căci în tine am găsit omul şi prietenul sincer pe care îl căutam.
A doua zi, cei patru veniră foarte grăbiţi să spună regelui că negustorul de la care a cumpărat inelele i-a dat diamante false.
Dar regele le zise:
– Voi credeţi că eu nu ştiu că diamantele sunt false? Eu le-am comandat astfel. V-am plătit cinstit. Voi mi-aţi dat laude false, eu v-am dăruit diamantele false. V-am plătit cu aceeaşi măsură, de ce vă mai plângeţi?
sursa Ziarul Lumina
