M-a învăţat un părinte, toată viaţa mea, câte zile voi avea, trebuie să cer mila lui Dumnezeu. Şi cerând mila lui Dumnezeu, trebuie să fac şi eu şi ce îi cer, că aşa spune Mântuitorul, cu măsura cu care măsori ni se măsoară, şi dacă cer mila lui Dumnezeu, ori cu cine mă voi întâlni, oricine va veni la mine, eu trebuie să folosesc mai mult mila. Că aşa spune Mântuitorul, cu măsura cu care măsori, ni se măsoară. Şi ca să nu se depărteze Duhul Sfânt de la mine, a mă păzi de un lucru: ce nu-mi place, altuia nu face. Şi ce voiesc să-mi facă lumea mie, eu să fac la lume. Adică, cum îi?
Să doresc mântuirea lor, să mă rog pentru ei, şi cât se poate să nu jignesc pe nimeni, şi cât se poate, să mă retrag a iubi şi a fugi. Că dacă fug şi urăsc, sunt dator să mă întorc înapoi, dar dacă eu iubesc şi fug, atunci Dumnezeu ştie că nu îi urăsc. Eu fug de ei, ca să nu mă încurc. Ştii? Cu lumea. Şi căutând liniştea, adică Duhul Sfânt localizează într-un loc de pace. Zice, când monahul sau creştinul nu mai are dragoste de aproapele, imediat nu mai are pace. Şi atunci, dacă el nu mai are pace, că l-o jignit, şi Duhul Sfânt se retrage. Că locaşul Duhului Sfânt este pacea. Dacă vreau să capăt pe Duhul Sfânt, prima oară trebuie să capăt pe aproapele. Şi pe măsură cum l-am câştigat pe aproapele, pe acea măsură Hristos se lasă descoperit.
Pr. Răzvan Andrei Ionescu, Părintele Proclu, așa cum l-am cunoscut, Editura Doxologia şi Editura Apostolia, Iaşi, 2017, p. 37-38
