Patriarhul Georgiei a binecuvântat mai mulţi copii cu dizabilităţi

2726

Preafericitul Părinte Ilia, Patriarhul Georgiei, a primit luni în audienţă mai mulţi copii cu dizabilităţi, pe care i-a binecuvântat şi cărora le-a urat succes în activităţile viitoare.

Copiii care au venit la Reşedinţa Patriarhală în data de 12 noiembrie sunt câştigătorii unei competiţii internaţionale cu tematică artistică dedicată persoanelor cu dizabilităţi, desfăşurată în Georgia în perioada 7-10 noiembrie.

Competiţia a reunit 100 de copii din Georgia, Ucraina, Polonia şi Germania, informează Patriarhia Georgiei.

Ei au fost însoţiţi de părinţii lor şi de organizatorii evenimentului.

Patriarhul Ilia alături de copii cu Sindrom Down

Nu este prima oară când Preafericitul Părinte Ilia primeşte în audienţă copii cu dizabilităţi.

În luna martie a acestui an, Preafericirea Sa a primit vizita mai multor copii cu sindromul Down.

Întâlnirea a avut loc la mai puțin de o săptămână de la Ziua Mondială a Sindromului Down (21 martie), stabilită de Organizația Națiunilor Unite în 2012 pentru a oferi oportunitatea de a conştientiza problemele cu care se confruntă cei care suferă de acest sindrom.

sursa http://basilica.ro/


Articole postate de același autor
110

Slujire arhierească de Sărbătoarea Sf. Iacob Persul la Mănăstirea Sireți

În fiecare an la data de 27 noiembrie/10 decembrie Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul, care este și ocrotitorul ceresc al comunității monahale din inima Basarabiei, mănăstirea Sireți din raionul Strășeni, cea care stă de veghe, ca un ochi de cer deschis între colinele pitorești ale așezării geografice. Și în acest […]