Hristos, Înviat din morți, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpînire asupra Lui. (Rom. 6.9)
Iubiții mei frați și surori, să mulțumim bunului nostru Dumnezeu care L-a înviat din morți pe Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos (I Cor. 6.14), distrugînd astfel puterea purtătoare de moarte a vicleanului, ca să încolțească sîmburele nădejdii noastre spre învierea și mîntuirea sufletului omenesc, de care eram lipsiți pentru căderea strămoșilor. Învierea din morți a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos este Taină, Lumină și Iubire negrăită, scrie Sf. Grigore Teologul: Taină e, pentru că din veac era ascunsă și chiar de îngeri neștiută, Lumină e, pentru că cu adevărat e mai presus de lumina soarelui care înviorează sufletul creștinesc, deschizîndu-i în calea vieții orizonturi rîvnite cu ardoare, pentru că în ele mustește esența vieții noastre pămîntești care este Însuși Hristos: „Eu sînt Calea, Adevărul și Viața.
Nimeni nu vine la Tatăl Meu, decît prin Mine.” (In. 1.4:14.6). Iubire e, pentru că Dumnezeu din firea Sa — Iubire este (1 In. 4.16).
Să prețuim, fraților, Iubirea lui Dumnezeu față de noi, creația Sa – Omul. Pentru că anume Ea, Iubirea, L-a mișcat pe Dumnezeu să Se nască, să pătimească, să moară pe cruce, apoi să Învieze. Anume Ea, Iubirea dumnezeiască, a fost și rămîne izvorul unic de sacrificiu dumnezeiesc spre binele și mîntuirea noastră, în comparație cu care rămîn palide chiar și cele mai îndrăznețe, și cele mai eroice fapte omenești din toate timpurile și locurile.
„Sîngele vărsat pentru noi, prețiosul și scumpul sînge al lui Dumnezeu, al Arhiereului și al Jertfei, a fost vărsat spre unirea veșnică și nezdruncinată a trupului și a sufletului înviate în Împărăția lui Dumnezeu.’’ – spune Sf. Grigorie de Nazians. Dumnezeu – Tatăl jertfește pe Unicul Său Fiu pentru luminarea omului care petrecea în întunericul chinuitor al păcatului necunoștinței: „Atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, încît a dat pe Fiul Său, Unul născut, ca tot ce crede în El să nu moară, ci să aibă viață veșnică.” (In. 3.16). Și aceasta a fost pentru că păcatul care pusese stăpînire peste lume, risca să înrobească Chipul Creatorului, purtat de om.
Dragii mei fii duhovnicești, lupta istorică a sufletului cu păcatul, a omului cu Dumnezeu continuă și astăzi, neschimbîndu-se nimic încă de la facerea lumii. De pe urma ei are de cîștigat doar păcatul și de pierdut – omul .
Și așa, cum pe timpurile lui Lot (Facere 19. 9-11), oamenii orbiți de patimi făceau lucrurile întunericului, s-au găsit și în zilele noastre cei, care diriguiți fiind din umbră, au stins lumina în Parlament și în întreaga Țară. Lumea curată îi cunoaște, nu-i uită, și, încetul-cu-încetul, îi mătură la coșul de gunoi al istoriei, căci acolo le este locul. Scăparea lor este întoarcerea la normalitate – la Credință. E timpul să se îngrijească de suflet, să nu îl păgubească. Pentru că acesta nu este electorat și nu se cumpără cu macaroane. Neînțeleasă și străină este logica acțiunilor lor, cel puțin pentru creștinii cu frică de Dumnezeu. De ce oare, fiind ei fii de creștini ortodocși, au hotărît să se asemene cu cei care au lăsat cea mai urîtă pată pe trupul istoriei lumii?
Starea morală a lumii de pînă la Hristos reflecta, ca în oglindă, starea ei religioasă. Ambele lăsau mult de dorit. Altfel nici nu putea fi, pentru că religiile păgîne care dominau atunci în lume, contrar celei creștinești, întemeiate pe dragoste dumnezeiască, nu stimulau duhovnicia și cumsecădenia, ba dimpotrivă. În păgînism făptuitorii ritualurilor idolești, adica ucigașii, desfrînații, vrăjitorii ș.a., care își manifestau public rătăcirile, purtau, în închipuirea omului dezechilibrat, pecetea divinității.
Într-o astfel de lume rătăcită trimite Tatăl pe Fiul Său, ca să o lumineze, să o mîntuiască. Aceste dezmățuri, considerate ritualuri divine puteau fi des întîlnite în teatrele lumii antice. Și astăzi noi ce avem?! Incredibil, dar ceva asemănător se întîlnește des și în viața publică a societății noastre, poate cu excepția scenelor sîngeroase. Arenele vechilor teatre au devenit străzile marilor orașe, unde se petrec paradele rușinii, și; — culmea rătăcirii omului timpurilor de pe urma!!! — s-a pomenit printre demnitarii chemați să supravegheze buna orînduială a vieții în societate. Printre ei tot mai des se aud voci de încurajare a celui mai mîrșav pacat care cel mai mult trezește mînia lui Dumnezeu.
Ce se întîmplă cu noi, oameni buni? Oare chiar să ne displacă bunăvoința lui Dumnezeu pentru noi? Nu, să nu fie asta! Chiar dacă nu este ca și cu mii de ani în urmă, oricum realitatea s-a dovedit a fi strigătoare la cer. Se vede că cineva muncește mult, demult și fără oprire, ca să împotmolească Izvorul de unde luăm Apa vieții ( In. 4.10 ) și Lumina. Ca să rătăcim definitiv în întunericul păcatului…
În felul acesta societatea noastră creștină, din punct de vedere al moralității, este adusă la starea de asemănare cu lumea păgînă de pînă la Hristos. Cine și cum contribuie la implementarea acestui plan diabolic? Atitudinea plină de supușenie, uneori rușinoasă de tot, față de stăpînii din Apus, în cele mai dese cazuri, poclonită în detrimentul intereselor poporului țării, scoate la iveală cameleonismul unor întîmplător – trecători prin diferite funcții în țara noastră. Care, deși îmbracă de ochii lumii haina sărbătorească (nu pe cea a sufletului) la Învierea Domnului, dau de înțeles că Hristos, cu Învățătura Sa, în închipuirea lor, s-ar fi învechit și că s-ar cere să fie schimbat… Tocmai de asta sînt preocupați unii dintre ei.
Cum se leagă asta cu demnitatea istorică și creștinească a moldovenilor? Oare chiar să se fi împotmolit ei într-atît în avantajele materiale, propuse „cu dărnicie” de cei care încă mai strigă: „Răstignește-L! Răstignește-L!?”( In. 19.15). Să nu se înșele nimeni! Prețul renunțării lor la obîrșia noastră creștinească egalează cu treizeci de arginți. Le-ar sta bine să știe că Dumnezeu nu ia mită și nici nu poate fi tîrguit… Valorile Lui, așezate în viața creștinilor, nu pot fi date la schimb, cum încercau să facă pe timpuri închinătorii păgînești.
Cei din vechime, spre deosebire de noi, nu erau luminați cu Învățătura Creștinească, nu aveau legi sfinte și nu știau de păcat. Însă noi, creștinii, răscumpărați din stăpînirea păcatului cu prețul sîngelui vărsat pe Cruce, ne-am înrudit cu veșnicia Răscumpărătorului, ne-am îmbrăcat în haina luminii Învierii Lui, am renunțat conștient la tot ce ne desparte de Mîntuitorul sufletelor noastre. Altfel fiind spus, am gustat și am văzut cît de bun este Domnul (Ps. 33). Acum însă sîntem siliți să înghițim otrava destrăbălării, să îmbrățișăm „jugul robiei” (Gal. 5.1), pentru care Dumnezeu a ars de pe fața pămîmntului cetăți întregi, Sodoma și Gomora.
Oare chiar să nu fim capabili să prețuim bunăvoința lui Dumnezeu spre folosul nostru obștesc? Oare chiar ne urîm într-atît copiii, încît sîntem gata să-i jertfim celor mai urîcioase rătăciri? Pentru că ținta acestor parade nu sîntem noi, maturii, ci copiii noștri! Fragili, încă nestatorniciți nici în cele ale credinței, nici în morala sănătoasă a omului normal, adică a celui cu Dumnezeu în el.
Frați creștini, bogăția cea mai rîvnită a creștinlor este Dumnezeu și Împărăția Lui. „Căutați mai întîi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui” (Mat. 6.33) ne îndeamnă Hristos. Să nu permitem nimănui să ne lipsească de Ea, pentru că unde oare vom ajunje, oameni buni, fără Dumnezeu? Deșteptați-vă și vedeți să nu aveți parte cu cei care vor să-L egaleze în șanse, să reducă în conștiința poporului pe Cel nestrîmtorat în Univers.
Să conștientizăm astăzi, fraților, că mîine poate fi prea tîrziu! Astăzi să ne opunem acestor pervertiri! Chiar dacă ele sunt oficializate în legi de stat, votate de cei ce s-au lepădat de credință. Să ne păzim pe noi înșine, și mai ales copiii, de astfel de urîciuni (Levit. 20.13), care caută să ducă sufletul în iad. Nu fiți nesăbuiți și nepăsători și nu lăsați copiii să moară sufletește, „căci a unora ca aceștia este Împărăția Cerurilor” (Mt. 19,14), pentru unii ca ei a Înviat Hristos.
Darul suprem al Lui Dumnezeu menit și dat omului – viața și libertatea lui față de păcat este prețuit de către Dăruitor mai mult decît de beneficiator. El n-a pregetat să moară, ca a treia zi să revină la viață, atrăgîndu-ne la viața cea îmbunătățită și pe noi, oamenii, ceea ce înseamnă că ne-a făcut părtași ai Învierii Sale.
Dar cu ce îi răspundem noi, cei care îi purtăm Chipul și Asemănarea? În cele mai dese cazuri, cu indiferența și încă, umilindu-L. De ce? Pentru că modul de viață impus din exterior cere, și noi acceptăm, să-L trecem pe Dumnezeu la „și altele” și chiar încercăm să înlocuim valorile Lui cele veșnice cu cele … ale omului pervertit de slăbiciuni nefirești. Despre care demnitate creștinească mai putem vorbi, cînd ne răzvrătim împotriva Părintelui nostru Ceresc?
Aceasta este încă o încercare de a-L șterge pe Dumnezeu din inima omului, din viața lui. Cineva mai speră să-L vadă pe Hristos doborît și mult se agită cînd nu-i reușește. Se agită, că nu vrea să moară. Se agită, că a blagoslovit cu legamînt veșnic pe bărbat cu femeie (In. 2.1-11). Se agită, cînd Îl vede prezent în școli și alte adunări obștești. Cînd vede că El este la loc de cinste și nu vrea să treacă la… „și altele”. Se agită, pentru că, depunînd atît efort diavolesc în sursele de influență în mase, El rămîne, totuși, viu și prezent în toți și în toate, chiar și în cei care-L prigonesc fără succes, iată acuși două mii de ani…
Și pentru că Domnul nostru Iisus Hristos S-a dovedit a fi de neînvins, pentru că El ne dorește și ne dăruiește tot binele, haideți, fraților, să încetăm a ne opune voinței Lui! Haideți să-I slujim Lui cu fapta bună, cu vorba înțeleaptă și cu întreaga noastră viața creștinească. De aceea, astăzi, cînd se bucură toată faptura de Învierea lui Hristos, să ne bucurăm și noi, și părtași Învierii Lui să ne facem. Să sperăm că în fruntea Țării Moldovei și poporului ei creștin din talpă, de viță ortodox, vor veni, în sfîrșit, nu farisei, programați de cei străini ca niște scule neînsuflețite, ci oameni iubitori de țară, de popor! Oameni mîndri de identitatea lor moldovenească, măcar pentru că mănîncă pîinea crescută de moldoveni. Moșii și strămoșii noștri au învins multe greutăți și au supraviețuit, înscriind în istoria Moldovei pagini de aur și asta e pentru că au fost creștini adevărați și n-au trădat credința. Să fim demni de pomenirea lor. Să fim cu adevărat urmașii lor, creștinește călcînd pe urmele lor.
Primiți, dragii mei, sincere felicitări prilejuite de marea sărbătoare a Paștelui și îndemnurile noastre la bucurii duhovnicești, pentru că:
CU ADEVĂRAT HRISTOS A ÎNVIAT!!!
+Marchel, EPISCOP DE BĂLȚI ȘI FĂLEȘTI, Învierea Domnului, anul 2017, mun. BĂLŢI
