Pastorală la Nașterea Domnului a Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni

„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, se aude zicînd în Betleem cei fără de trup, Celui ce a binevoit a fi pace pe pămînt…”

(Stihiră de la Litie)

Iubiţi întru Hristos prea cinstiţi preoţi şi diaconi,

iubitorilor de Dumnezeu monahi şi monahii,

dragi inimii mele fraţi şi surori

din Eparhia de Edinet si Briceni!

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu…” (Ps. 18, l). Aceste cuvinte au fost scrise cu o mie de ani înainte de Naşterea lui Hristos de către Sfîntul împărat şi Prooroc David în Sfînta Carte a Psalmilor. „Din vremea întrupării Fiului lui Dumnezeu, – spune Sfîntul şi Dreptul Ioan de Kronștadt, – toată slava lui Dumnezeu, slava iubirii Lui faţă de neamul omenesc, dar şi slava creaţiei, este spusă, vestită de Evanghelie şi de Sfînta Biserică”. Din cartea veşnică a Noului Testament, din textele bisericeşti ale slujbei sărbătorii Naşterii Domnului aflăm despre venirea pe pămînt a Dumnezeiescului Prunc Iisus Hristos – nu în locuinţă omenească, ci într-un sălaş pentru animale. În smerenie şi sărăcie S-a născut El pentru mîntuirea neamului omenesc. Preacurata Fecioara Maria a devenit Maica Creatorului lumii. Mîntuitorului, Celui culcat în iesle, I s-au închinat cu evlavie păstorii, iar magii I-au adus daruri pămînteşti.

Născîndu-Se într-o peşteră sărăcăcioasă, Fiul lui Dumnezeu ne-a devenit ne­spus de apropiat: El întotdeauna poate să se descopere în adîncul inimilor noastre. Orice suflet omenesc, pînă şi cel mai neputincios, poate deveni sălaş al Dumne­zeiescului Prunc. Cerul s-a pogorît pe pămînt, şi pacea de sus, pacea cerească, a găsit adăpost în lumea noastră pămîntească. Bunăvoinţa Creatorului şi-a găsit armonia în voinţa liberă a omului.

Astăzi noi păşim pe calea spre marea taină a Creaţiei. Călătoria noastră plină de greutăţi prin această viaţă este călăuzită de steaua nădejdii, stea asemenea celei care a arătat calea spre Betleem, unde S-a născut Mîntuitorul lumii. Sărbătoarea Naşterii Domnului mărturiseşte despre dragostea jertfelnică a lui Dumnezeu faţă de oameni şi despre marea Sa smerenie. „Smerenia este veşmîntul Dumnezeirii. În ea s-a îmbrăcat Cuvîntul întrupat şi prin ea s-a împărtăşit nouă în trupul nos­tru”, – zice Cuviosul Isaac Sirul. Domnul nu învaţă pur şi simplu, cum trebuie să fim noi, oamenii, ci El Însuşi prin însăşi viaţa Sa ne arată exemplu de adevărată smerenie. El vine în lume nu pentru a stăpîni omenirea, ci pentru „…ca să slujeas­că El şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20, 28).

În vremurile noastre atît de neliniştite răsună într-un mod deosebit doxologia cîntată de îngeri în noaptea Naşterii lui Hristos: „Slavă întru cei de sus lui Dum­nezeu şi pe pămînt pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14). Sfîntul Ierarh Ioan (Maximovici), Arhiepiscop de Shanghai şi San-Francisco, exclamă: „De cîtă mulţumire şi recunoştinţă trebuie să fie pline inimile noastre faţă de Dumnezeu! Cu ce tresăltare răsunătoare, izvorîtă din adîncul sufletului, trebuie să-L întîmpinăm noi pe Hristos. Doar iubirea Lui se răsfrînge asupra fiecăruia dintre noi şi El vrea pe fiecare dintre noi să-l înalţe la cer”.

Prin ce şi cum putem noi, clerul şi fiii drept-credincioşi ai Bisericii lui Hristos, să răspundem iubirii lui Dumnezeu? Ce daruri putem pune noi înaintea ieslei din Betleem? Mai întîi de toate, să răspundem la chemarea Sfîntului Apostol Pavel: „…Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor. Dacă se poate, pe cît stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii” (Romani 12, 17-18). Atunci cînd în sufletele noastre va răsuna doxologia îngerească, ele se vor umple de pace şi har, şi atunci pacea lui Dumnezeu va domni între oameni. În al doilea rînd, să aducem în dar lui Dumnezeu inima înfrîntă şi smerită (Ps. 50, 18) cu pocăinţă şi cu viaţă plină de faptele dragostei.

Noi toţi avem mîntuitoarea posibilitate să devenim fii vrednici ai Maicii noastre – Biserica Ortodoxă. Fiecare sfînt locaş uneşte pe păstor şi pe păstoriţi în rugăciune, în slujirea misionară şi de iluminare (catehetică), facîndu-i împreună-lucrători în Hristos. Sărbătoarea Naşterii Domnului va intra cu bucurie şi cu noi speranţe în viaţa fiecăruia dintre noi, în fiece familie, astfel părinţii şi copiii, fiind în unire cu Domnul, vor deveni o mică Biserică.

În luna septembrie a anului ce s-a încheiat Biserica Ortodoxă din Moldova şi ţara noastră s-a învrednicit de o mare şi harică binecuvîntare – pentru prima dată în istoria Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove a fost săvîrşită preaslăvirea în rîndul Sfinţilor: la 3 septembrie a avut loc canonizarea Sfîntului Ierarh Gavriil (Bănulescu-Bodoni) (1746-1821), întemeietorul şi primul mitropolit al Eparhiei Chişinăului şi Hotinului (1813-1821); iar la 24 septembrie – canonizarea Fericitei Agafia (Maranciuc) (1819-1873), nevoitoarea de la mănăstirea Cuşelăuca. Prin acest mîntuitor eveniment credinţa noastră ortodoxă a devenit şi mai puternică, iar mărturia că pămîntul nostru nu a secat de oameni sfinţi ne dă nădejdea că şi generaţiile viitoare vor fi educate în Sfînta Ortodoxie.

Vă felicit din inimă, dragi fraţi şi surori, cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului, acest măreţ şi slăvit triumf al arătării lui Dumnezeu oamenilor! În rugăciuni, vă doresc tărie în credinţă, nădejde în mila lui Dumnezeu, bucurie, sănătate sufle­tească şi trupească. Fie ca lumina stelei de la Betleem să lumineze pururea inimile noastre şi să le călăuzească pe calea mîntuirii. Să ne rugăm unii pentru alţii, ca anul care a venit să fie pentru noi toţi un an binecuvîntat, plin de pace şi bucurie duhovnicească!

† NICODIM

EPISCOP DE EDINEŢ ŞI BRICENI

Naşterea Domnului

2016/2017

or. Edineţ