S-a născut la 12 aprilie 1930 în com. Cobâlnea, jud. Soroca într-o familie de ţărani – Procopie şi Ecaterina Lisnic.
În 1933, la 27 ianuarie a rămas fără mamă. În 1937 a fost dat la şcoala primară din localitate. În 1940, cu venirea sovieticilor, fiind în clasa a III-a, a fost lăsat tot în clasa a treia, ceea ce s-a întâmplat şi în 1944, fiind în clasa a VI-a, terminând 7 clase în 1946.
Din 1938 a fost luat în altar ca ponomari de către părintele Ion Ţurcan, parohul bisericii „Schimbarea la Faţă” din Cobâlnea. În 1942 a fost ales de către cântăreţul bisericii Ion Albină în corul bisericesc, unde treptat a început a citi la strană şi a deprinde tipicul bisericesc.
În 1944 preoţii şi cântăreţii din sat s-au refugiat în România, iar el, însuşind bine rânduielile bisericii, a fost cerut de la tatăl său, de către o delegaţie de enoriaşi, ca să deservească ca dascăl cele două biserici din sat împreună cu părintele protoiereu Vucol Svetlov din com. Cuşmirca, sat vecin, iar mai târziu cu părintele ieromonah Filaret Dânga, numit paroh la ambele biserici din sat.
La 26 septembrie 1944 a rămas orfan şi fără tată. La şcoală învăţătura devenea din ce în ce mai anevoioasă din cauza restricţiilor învăţătorilor atei, care-l constrângeau tot mai mult să abandoneze dăscălia. În 1946 a fost găsit în serviciu de către protopopul judeţului Soroca, pr. Matfei Crâjanovschi şi a primit primul document, care-l confirma ca dascăl. În 1947 a fost înlocuit de către protopopie cu dascălul Vasile Marginei, suferind mai departe lipsurile şi foametea, care bântuia atunci peste tot. La începutul anului 1948 a fost chemat la protopopia de Soroca şi a fost desemnat pe data de 11 ianuarie 1948 cântăreţ în com. Gura Căinarului, unde a și locuit. Aici s-a căsătorit pe data de 2 octombrie cu Nadejda Curoşu, fiica fostului primar, judecat încă în 1944 la 20 ani de detenţie. În 1949, la 6 iulie a fost deportat împreună cu familia socrului, ajungând în Extremul Orient pentru nouă ani de zile.
Pentru că era nemulţumit şi căuta dreptatea, în 1952, la 27-29 februarie a fost judecat de către Tribunalul Militar al regiunii Amur la 25 de ani de detenţie ca politician antisovietic. În 1955 a fost eliberat din detenţie, conform hotărârii Tribunalului Militar al ţinutului Habarovsk cu suprimarea judecăţii şi cu întoarcerea averii confiscate. În decembrie 1955, primind paşapoarte valabile pentru întreaga Uniune Sovietică, au avut posibilitatea de a se intoarce in Moldova, însa din cauza lipsei mijloacelor financiare au fost nevoiți să lucreze acolo încă o perioadă de timp.
În 1958, pe data de 8 iulie, a pornit cu trenul acasă, aducând de acolo 2 fii – Alexandru, născut în 1951, înainte de detenţie, acum profesor la liceul din com. Pepeni, jud. Bălţi, şi pe Nicolae, născut după detenţie în 1957, acum preot paroh la biserica „Naşterea Maicii Domnului” din s. Ţâpleşti, jud. Bălţi.
În Moldova nu au fost primiți cu braţele deschise. Timp de 2 luni de zile n-au primit înscrierea, ba chiar erau forţaţi să părăsească Moldova. După ce au primit înscrierea, a avut posibilitatea să apeleze la eparhie pentru un loc de serviciu. În septembrie 1958 a fost numit cântăreţ în com. Ignăţei şi Scorţeni, jud. Orhei şi în 1959 a ajuns în locul de unde a fost deportat – Gura Căinarului. În anul 1962 părintele paroh din satul Gura Căinarului, Alexandru Daşcheev a decedat şi alt preot n-a fost numit timp de 27 de ani. A fost numit de către autorităţile eparhiale , căntareț în com. Sălcuţa, sectorul Căuşeni. Ajuns la sudul Moldovei, unde împreună cu pr. Carp Mălai a slujit 6 ani. În 1968 a fost hirotonit diacon de către Arhiepiscopul Serghie la Soborul „Adormirea Maicii Domnului” din Odesa. În decembrie 1968 a fost strămutat mai aproape de casă, la parohia Coşcodeni, jud. Bălţi în calitate de cântăreț, slujind cu pr. Serghei Doina.
Începând cu anul 1969 si-a început studiile teologice fiind admis la Seminarul Teologic din Moscova (Serghiev Posad), pe care l-a terminat în 1972 continuând prin corespondenţă Academia, pe care a terminat-o în 1975 cu rangul ştiinţific de candidat în teologie cu tema: „Apariţia creştinismului în Moldova”. În 1970 a fost preoţit pe data de 11 septembrie în soborul Ciuflea din Chişinău de către Prea Sfinţitul Bartolomeu şi numit paroh la biserica cu hramul „Sfânta Elisabeta”, com. Cubolta, jud. Bălţi. În 1978 a fost strămutat de către Prea Sfinţitul Ioanatan, la Bălţi, la biserica „Sf. Nicolae”, unde a primit în 1983 rangul de protoiereu. În 1986, din propria dorinţă, a fost strămutat de către Prea Sfinţitul Ioanatan în s. Prajila, mai aproape de casă. Când au început a se deschide bisericile, în 1989 a luat sub deservire şi biserica „Sf. Parascheva” din Gura Căinarului. Astfel, după 27 de ani a revenit din nou în această biserică, în care și-a început serviciul încă din tinereţe, de la vârsta de 18 ani. A fost decorat de către ÎPS Vladimir, în 1990 - crucea cu pietre scumpe, în 1995 – cu mitră, iar în 2000 – cu dreptul de a sluji cu „Uşile împărăteşti deschise până la Heruvic”. A trecut la Domnul la 9 mai 2006, slujba prohodului a fost oficiată de către un sobor de preoţi în frunte cu arhim. Marchel (Mihăiescu), secretar de Bălţi, în prezent Episcop de Bălți și Fălești. Astfel, osemintele părintelui Grigore şi-au găsit odihna tocmai acolo, de unde şi-a început truda întru Domnul, în parohia Gura Căinarului. Dumnezeu să-l odihnească în pace. pr. Ioan Lisnichttp://protioanlisnic.blogspot.md/
Părintele Grigore Lisnic - Cuvânt de învățătură către miri după săvârșirea Sf. Taine a Cununiei
