Palatul Mitropolitan a găzduit o întrunire a asistenților parentali

1615

Data de 3 decembrie marchează Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, cu scopul principal de conștientizare și ințelegere a persoanelor care se confruntă cu o dizabilitate. Marcarea acestei zile are ca obiectiv promovarea unei mai bune înțelegeri în ceea ce privește problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități, a drepturilor și a bunăstării acestora. Este totodată o ocazie de a aborda problemele existente și de a găsi soluții optime pentru depășirea acestora.

În acest context Mitropolia Moldovei de mai mulţi ani colaborează cu Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului.  Iar la data de 29 noiembrie, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Palatul Mitropolitan a găzduit o întâlnire cu genericul „Inteligenţa emoţională şi succesul profesional ”.

La eveniment au participat 50 de asistenți parentali în grija cărora se află copii cu dizabilități. În deschiderea evenimentului, părintele protopop al sectorului I, prot. Vadim Cheibaș a adresat celor prezenţi un cuvânt de încurajare şi binecuvântare.

"Mitropolia Moldovei se implică în mai multe proiecte menite să sprijine și să aducă mângâiere celor aflaţi în suferinţă. Un loc aparte în acest sens îl reprezintă organizarea pelerinajelor, taberelor, oficierea slujblelor pentru copiii cu dezabilități, discuții și consiliere pentru părinții acestora", a menționat prot. Vadim Cheibaș.

A urmat traningul "Metode de preîntâmpinare a epuizării" desfășurat de Alexandru Bordea. La finalul evenimentului s-au discutat alte activități și întruniri desfășurate în parteneriat de către Mitropolia Moldovei și DMPDC.


Articole postate de același autor
1497

Pr. Răzvan Ionescu: „Câștigătorii acestor zile sunt făcătorii de pace, cei care nu smintesc și nu se smintesc”

În gâlceava iscată în jurul linguriței de împărtășanie la ceas de pandemie, cea mai bună atitudine este cea duhovnicească, de răbdare, încredere și rugăciune, scrie părintele Răzvan Ionescu într-un articol de opinie. Biserica a dat dovadă de discernământ, iar acuzațiile aduse ierarhilor de unii membri ai acesteia nu fac decât să rănească unitatea ei în […]