Zic unii: „Nu vreau să merg la biserică pentru că preotul este aşa şi pe dincolo…”.
Dar cel care invocă un astfel de argument şi contestă autoritatea preoţiei nu are dreptate. Preoţia, aşa cum învaţă Biserica Ortodoxă, nu-şi pierde valoarea, dacă preotul care săvârşeşte Taina nu este în regulă. Ar fi fost vai şi amar dacă preoţia depindea de judecăţile subiective ale fiecăruia. Toţi preoţii ar fi fost expuşi moral contestării, iar Tainele pe care le-ar fi săvârşi ‒ lipsite de valabilitate (nule) şi nelucrătoare. Trebuie să ştim că şi cel mai nevrednic preot, atât timp cât are hirotonie canonică şi n-a fost caterisit canonic, poate să săvârşească Tainele; şi Tainele sunt valide ca şi Tainele pe care le săvârşeşte cel mai sfânt cleric. De altfel, aşa gândesc şi în aceeaşi măsură acţionează oamenii şi în legătură cu cadrele şi reprezentanţii stăpânirii lumeşti. Pentru a fi serviţi de către preşedintele comunităţii sau de alţi funcţionari ai statului, nu examinează cum este, ci dacă deţin în mod legitim puterea. Sau, ca să amintim un exemplu concret: dacă presupunem că unul împarte lire şi știe că lirele acestea sunt monezi autentice, nu controlezi dacă mâinile aceluia care le împarte sunt curate sau necurate, ci te grăbeşti să iei lira. Valoarea lirei nu depinde de cel ce o ţine. Lira are propria ei valoare. Şi chiar dacă va cădea în noroi, nu-şi pierde valoarea.
Mă înţelegeţi, creştinii mei? Din gura preotului, oricine ar fi el, de câte ori săvârşeşte Tainele, din gura lui ies lire, cuvinte de aur, pe care, dacă le crezi, pot să te mântuiască, pentru că au putere de mântuire.
Din Ne vorbeşte Părintele Augustin, Mitropolitul de 104 ani - Predici ale Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin Kandiotis, vol. XIII, traducere de Valeriu Paloş, Editura Metamorfosi, 2013, p. 107-108
