Actualitate

Omul este liber pe cât de sincer iubește

4502

Libertatea e preţioasă numai după ce o pierzi. Sau cel puţin aşa pare să gândească omul nostru. Omul toată viaţa lui caută să fie liber, dar nu-şi dă seama de darul libertăţii decât atunci când e prea târziu. Libertatea este în trup dar şi în inimă. Libertatea este în mişcare dar şi în cuget, în inteligenţă. Omul este liber pe cât de deştept este, pe cât de sincer iubeşte, pe cât de ataşat este de valorile cele înalte ale credinţei.

Suntem liberi în măsura în care ne asumăm misiunea pentru care ne-am născut, în măsura în care ne facem treaba cum se cuvine. A fi liber nu înseamnă trândăveală şi uitare de sine, înseamnă împlinirea destinului tău de om.

Libertatea nu însemnă să fac ceea ce vreau, căci, de multe ori, facînd ceea ce vrem, facem voia diavolului. Libertatea se cunoaşte în discernâmântul omului, în capacitatea lui de a alege între bine şi rău. Omul trebuie să conştientizeze faptul că numai în adevăr poate trăi liber, că în lumea aceasta este şi multă amăgire, de care el trebuie să se ferească. Asta n-au înţeles comuniştii, că sufletul pe cruce câştigă adevărata libertate, că toate metodele lor de tortură, toate metodele de reeducare psihică au făcut mai mulţi sfinţi decât robi, au sfinţit pământul ţării cu sânge de mucenici.

Libertatea e greu de dus pentru oamenii care nu trăiesc în timpul vieţii lor, iar creştinii noştri ajung greu din trecut în prezent.

Din Părintele Iustin Pârvu, Daruri duhovnicești, Editura Eikon, p. 53-54


Articole Asemănătoare
218

Rugăciunea mamei poate face minuni

Rugăciunea oricărui creştin pentru semenul său ajută mult, însă, în special, rugăciunea preotului sau ruga preotului săvârşită cu adunarea Bisericii. Toţi creştinii care au credinţă puternică şi îndrăzneală mare în faţa lui Dumnezeu pot să săvârşească minuni. Mai mult, când la acestea se adaugă şi iubirea fierbinte, atunci mamele dau sănătate copiilor lor, prin rugăciunea din inimă adresată lui Hristos şi […]

Articole postate de același autor
112

Rugaţi-vă unul pentru altul

În general se trăieşte neadevărat cuvântul „Crede şi nu cerceta”, din contra trebuie cercetat. Trebuie ca noi cu înţelegem libertatea noastră. Trebuie să trăim mai deplin viaţa în Biserică.  Părintele Sofronie spunea: „Trăiţi ca un om.” Ştiţi ce înseamnă „trăiţi ca un om”? Rugaţi-vă unul pentru altul. Şi fiecare pentru fiecare şi pentru toţi. Vezi […]