Omul stricat, stricat gândeşte

433

Mi-au spus unii că se smintesc pentru că văd multe lucruri strâmbe în Biserică. Iar eu le-am spus: „Dacă vei întreba o muscă: „Sunt flori în locul acesta?”, ea îţi va spune: „Nu ştiu. Ci ştiu numai că acolo jos, în groapă, sunt cutii de conserve, gunoaie, necurăţii”, şi îţi va înşira toate murdăriile pe care a stat. Dar dacă vei întreba o albină: „Ai văzut vreo necurăţie în locul acesta?”, ea îţi va spune: „Necurăţie? Nu, nu am văzut nicăieri. Aici locul este plin de flori bine mirositoare”, şi îţi va enumera o grămadă de flori de grădină şi sălbatice. Vezi, musca ştie numai unde există gunoaie, în timp ce albina ştie că acolo este un crin, mai departe o zambilă…”.

După cum mi-am dat seama, unii oameni seamană cu albina, iar alţii cu musca. Cei care seamănă cu musca, în orice situaţie caută să afle ce rău există şi se preocupă de el; nu văd nicăieri nici un bine. Cei care seamănă cu albina află peste tot orice bine există. Omul stricat, stricat gândeşte, pe toate le interpretează de-a stânga şi le vede anapoda. În timp ce acela care are gânduri bune, orice ar vedea, orice îi vei spune, îşi va pune în minte gândul cel bun.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevoinţă duhovnicească, vol. III, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p. 27-28


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
1144

De ce nu-l chemi pe Sfântul Mina, care are această „specializare”?

– Gheronda, foarte des pierd lucruri şi după aceea îmi trebuie multă vreme ca să le caut. – De ce nu-l chemi pe Sfântul Mina, care are această „specializare”? Sfântul Mina descoperă imediat ceea ce pierdem, fără să aibă multe pretenţii. Odată, când eram în viaţa de obşte, mi-am pierdut cheile de la chilie – […]

Articole postate de același autor
119

O soţie cu adevărat inteligentă, înţeleaptă, nu-şi va domina niciodată soţul

Aşa e şi în viaţa de familie. Femeia poate fi şi puternică, şi cu studii, şi inteligentă, dar niciodată nu trebuie să-şi strivească soţul, să primeze asupra lui. O soţie cu adevărat inteligentă, înţeleaptă, nu-şi va domina niciodată soţul. Ea înţelege că de aici nu va ieşi nici un folos pentru familia, pentru soţul ei şi nici măcar […]