„Noi suntem tentați să-i judecăm pe oameni după vina lor; oamenii nu au vină, au rana pe care o face păcatul în ei. Și-atunci din punctul ăsta de vedere, Sfânta Taină a Spovedaniei e un balsam, e o operație prin care noi extirpăm și vindecăm rănile din sufletul nostru.
Vina e o durere, e un pinten care sapă-n carnea și în sufletul tău. Când ai făcut păcatul, vina este tocmai acel pinten al necesității care te doare mereu și care-ți amintește mereu că trebuie să vii, să te întorci, să te vindeci... să vii înapoi la Dumnezeu.
Problema e că omul nu mai poate și nu mai vrea Împărăția Lui Dumnezeu. Noi nu putem suporta Raiul. Dacă tu două ore nu suporți liturghia și ieși afară repede că fumezi o țigară, să mai stai... și stai ca pe ghimpi că te-a adus nevastă-ta cu forța și cu paru-n cap la slujbă... de-abia aștepți să fugi de-acolo! Cum ai vrea ca Dumnezeu să te ducă la o liturghie veșnică de milioane de ani, care este Raiul? Nu te poate duce pentru că tu nu vrei să ajungi acolo. 
Atunci când tu iubești la nesfârșit și în mod total o ființă - și ființa aceea te sfărâmă - de fapt, toată viața ființa aceea va simți durerea iubirii tale ca pe-o rană, ca pe-un ghimpe.
Vina e un ghimpe pe care tu-l simți, nu numai atunci când tu păcătuiești, ci și atunci când nu poți iubi pe cineva care te iubește.
Și asta e marea tragedie a oamenilor: oamenii nu mai pot iubi și-apoi îi doare neiubirea lor.
Vinovăția nu este sfârșitul păcatului, ci e doar semnalul că ceva te doare și e în neregulă. Și atunci vinovăția trebuie transformată în pocăință. Când te simți vinovat și nu faci nimic, te duci în fundul iadului; dar când te-ai simțit vinovat și te-ai dus la duhovnic și ai cerut iertare Lui Dumnezeu, ești iertat.
Vinovăția fără Dumnezeu duce la moarte, vinovăția cu Dumnezeu duce la viață veșnică.
Să poți să spui: „Da, am greșit; iartă-mă!" Ăsta e izvorul pocăinței, dar și o foarte mare calitate. Măcar să-ți spui ție însuți, dar și celorlalți. E foarte important!"
Pr. prof. dr. Ioan Istrati
