Actualitate

Omul este pelerin pe pământ… Pelerinaj în Țara Sfântă, pe urmele Mântuitorului Iisus Hristos (ziua a III-a)

273

Omul este pelerin pe pământ, este într-o “mare trecere”, neavând aici cetate stătătoare, cum zice Apostolul, ci aşteptând-o, dar şi construind-o, pe aceea ce va să vină (cf. Eb. 13, 13-14)

În perioada 6 – 14 decembrie se desfăşoară pelerinajul anual al delegaţiei Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, în Ţara Sfântă, organizat de Centrul de pelerinaj “Pelerinul Ortodox” a Mitropoliei Moldovei.

Sâmbătă, 8 decembrie, în cea de-a treia zi de aflare în Țara Sfântă, pelerinii din Moldova au vizitat mai multe locuri sfinte printre care:

 – Mănăstirea „Sfântul Teodosie cel Mare” – prima mănăstire de obște din Palestina (sec. V)

 – Mânăstirea Sfântului Sava cel Sfinţit, vatră monahală aşezată în pustia Iudeii, cu viaţa cea mai aspră, cea mai ascetică din Ţara Sfântă.

– Biserica mormântului Maicii Domnului.

Slujba Privegherii pentru ziua de duminică a fost oficiată în Catedrala «Sfânta Treime» a Misiunii Patriarhiei Ortodoxe Ruse din Ierusalim.

Mâine dimineața, pelerinii noștri se vor ruga la Sfânta Liturghie în locul întâlnirii Maicii Domnului cu Sf. Elizabeta din Ierusalim – Mănăstirea “Icoana Maicii Domnului” din Kazan.

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
86

PS Siluan: „Numai prin pocăință deasă devenim conștienți de propria responsabilitate și slujire!” Episcopul de Orhei a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite, înconjurat de slujitorii Vicariatului de Orhei

Vineri în săptămâna a IV-a din Post, 3/16 martie 2018, cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Moldovei și Președinte al Sectorului Sinodal „Mănăstiri și Viață Monahală”, a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite împreunată cu vecernia, înconjurat […]