Actualitate

Oaspetele de onoare al Bisericii Sfânta Treime din Lucășeuca, Dl. Dr. Vasile Timiș a făcut seara de neuitat pentru toți creștinii din localitate!

2595
 

Cu binecuvântarea Prea Cuviosului Părinte Siluan, Protopop de Orhei, în Biserica din Sfânta Treime în fiecare duminică au loc seri duhovnicești, având de fiecare dată drept invitați preoți și teologi de excepție, atât din țară, cât și de peste hotarele ei.

Duminică, 17 aprilie 2016, oaspetele de onoare, care a reușit să mângâie inimile tuturor creștinilor și să împlinească setea de cunoaștere a fost Domnul Vasile Timiș, Doctor Conferențiar la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca. Pentru prima dată, Biserica din Lucășeuca a avut un oaspete de o talie atât de mare de peste hotarele țării! Subiectul conferinței a fost: RAZBOIUL DUHOVNICESC IMPOTRIVA DUHULUI LUMII, însă întrebările adresate au lărgit aria subiectelor! S-au abordat întrebări legate de milostenie, veșnicie, stil nou și stil vechi, momente și semnificații din cadrul serviciilor divine, etc.

Vă aducem la cunoștință, și faptul că în cadrul Protopopiatului de Orhei, Dl. Timiș va fi cel care va da start Săptămânii Tineretului Ortodox. Luni, 18 aprilie Dl. Timiș va conferenția în mijlocul tinerilor din Liceul Alecu Russo din orașul Orhei! Subiectul abordat: Caracter și personalitate!

Pentru parohia Sfânta Treime din s. Lucășeuca a fost o adevărată onoare prezența Dlui Vasile Timiș, pentru ce, ținem să-i aducem cele mai sincere mulțumiri și recunoștințe Domniei Sale!

Preot Iulian Rață

ortodoxia.md


Articole Asemănătoare
66

Seri duhovnicești la biserica USM, invitat: Ieromonahul Savatie Baştovoi

În ziua de miercuri,  28 martie 2018, ora 18.00, la întâlnirea cu tinerii este așteptat părintele Savatie Baştovoi, unul din cei mai cunoscuți preoți ai Bisericii noastre Ortodoxe din Moldova, autor a peste 20 de cărți vândute într-un tiraj cumulat de aproape jumătate de milion de exemplare. Tema discuției: Tema discuției: Tinerii în căutarea dragostei. „Suferim pentru că cei din […]

Articole postate de același autor
505

Cred Doamne!…Cred!

Era un călugăr eremit, slab de înger. Iar diavolul îl învăţa bătându-şi joc de el, ca Sfintele Daruri sunt doar pâine şi vin. Într-o duminică dimineaţa, când se pregătea după rânduiala schitului, să meargă în biserică pentru sfânta Liturghie diavolul i-a zis: – De ce vrei să te duci? Dacă e doar pâine simplă, mai […]