Actualitate

O Sfântă Cruce în memoria regretatului scriitor Mihail Garaz

420

Sâmbătă, 8 septembrie, în sectorul Buiucani al capitalei a fost sfințită o Sf. Cruce din piatră în amintirea regretatului scriitor Mihail Garaz.

Crucea a fost înălțată lângă blocul unde a locuit scriitorul. Inițiativa vine din partea familiei Șeremet și a altor locatari din casele învecinate. Inițial aici a fost ridicată o troiță din lemn, care a degradat în timp. Astfel, a fost executată și montată o Cruce de piatră, executată de meșteri de la Cosăuți.

Slujba de sfințire a fost oficiată de către părintele profesor Octavian Moșin. La eveniment au fost prezenți rude, vecini, prieteni, scriitori și oameni de cultură care l-au cunoscut pe regretatul poet omorât în anul 1990.

Mihail Garaz s-a născut în satul Susleni, r. Orhei, pe 13 septembrie 1930. Absolvent al Facultății de Științe Naturale a Institutului Pedagocic din Tiraspol, a activat în calitate de profesor de biologie si chimie. S-a remarcat prin activitatea sa de ecolog, pedagog si publicist. A fost asasinat pe 14 iulie 1990. Este autorul mai multor volume de poezii.


Articole postate de același autor
2695

Dumnezeu creează viaţa, avortul o omoară

 „Înainte de a te fi zămislit în pântece te-am cunoscut și înainte de a ieși din pântece te-am sfințit” (Ieremia 1, 5).  Cu regret, avortul rămâne o realitate a lumii contemporane secularizate, în numele „ fericirii” și al comodității se ucid prunci nevinovați. Nu putem rămâne indiferenți față de această realitate îngrijorătoare și tragică, care […]