Actualitate

O seară de excepție la Lucășeuca! Invitatul serii: Prea Cuviosul Părinte Filaret (Cuzmin)

143

În fiecare duminică a Postului Mare, Biserica Sfânta Treime din s. Lucășeuca este onorată cu prezența unor persoane de excepție. Astăzi, creștinii au fost întăriți cu Cuvântul de viață dătător rostit de Părintele Arhimandrit Filaret (Cuzmin), Starețul Mănăstirii Căpriana și bun prieten al Parohiei noastre!

Subiectele abordate în această seară au fost: Taina Sfintei Spovedanii, Taina Sfintei Împărtășanii și Rugăciunea. Nu în ultimul rând, discuțiile au fost axate și pe problema vieții și a familiei, creștinii, fiind îndemnați să prețuiască viața și să o păstreze cu orice preț. Sa discutat și despre cât de mult are de suferit femeia, dar și familia care ajunge să săvârșească acest păcat colosal și despre cât de mult rămâne marcată negativ persoana care cade în acest păcat!

La sfârșit, toți participanții au avut posibilitatea să dea întrebări și să primească răspuns la problemele care îi frământă! Prin această posibilitate de a da întrebări, căutăm să-i stimulăm pe credincioși să își spună părerea asupra unor subiecte legate de credință, să dialogăm cât mai mult iar apoi, să fixăm aceste cunoștințe, prezentând opinia Bisericii Ortodoxe asupra subiectelor invocate!

Sincere mulțumiri Prea Cuviosului Părinte Filaret, pentru bunăvoința manifestată Parohiei noastre!

Invitatul Duminicii Viitoare: Prea Cucernicul Părinte Vasile Ciobanu! Subiectul abordat: Cinstirea Sfintei Cruci!

Preot Iulian Rață

ortodoxia.md


Articole postate de același autor
2585

Calendarul zilei – 10 iunie 2019

Astăzi în Sinaxar îl regăsim pe Sfântul Nichita Mărturisitorul. Cel care pentru viaţa sa duhovnicească îmbunătăţită a fost numit Arhiepiscop al Calcedonului. El a fost un mare rugător, s-a lepădat de lume şi de toate cele din lumeşti şi a ales să urmeze calea vieţii monahale, cea plină de nevoinţe sufleteşti şi trupeşti.