O dublă sărbătoare

2380

După fuzionarea acum câțiva ani a Liceului Teoretic Meșterul Manole din satul Sălcuța, Căușeni, cu gimnaziul din aceiași localitate, Soborul celor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur a devenit al doilea hram al instituției școlare. Trei Ierarhi, mari personalități ale creștinătății, sunt venerați aici de rând cu Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.

În acest an sărbătoarea a avut și unele elemente de conferință creștină: cu relatări ample despre cei trei piloni ai Bisericii Creștin-Ortodoxe au venit Mihail Berestean, protoiereu, paroh al bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din satul Taraclia și Liuba Pleșca, directorul Liceului Teoretic Meșterul Manole din Sălcuța. Elevilor și profesorilor prezenți în număr mare în sală le-au fost prezentate mărturii incontestabile ale viabilității Dreptei Credințe, arhitectura căreia a fost definitivată de Sfinții Trei Ierarhi. Protoiereul Nicolae Jelihovschi, paroh al bisericii Adormirea Maicii Domnului din satul Sălcuța, profesor de religie și educația civică în liceul din localitate ”i-a plimbat” pe elevi prin locurile unde au activat Sfinții Trei Ierarhi. Relatarea a avut și un suport video pentru că preacucernicul părinte a mers în pelerinaj prin locurile cappadociene, unde, printre altele, au activat celebrele școli creștine, întemeiate de Sfântul Vasile cel Mare.

Organizatorii sărbătorii nu au vrut să se oprească aici. Ei și-au dorit ca această sărbătoare să dea un impuls nou imaginației creatoare a copiilor. La propunerea părintelui Nicolae a fost pusă temelia unui cenaclu literar pentru ca elevii și profesorii să aibă o pistă de lansare a creațiilor literare proprii. O primă inițiere a prezenței cu mirifica lume a poeziei a efectuat-o subsemnatul acestor rânduri, care activează în calitate de profesor de literatura universală în liceul nominalizat.

Sărbătoarea s-a încheiat pe o notă înaltă, cu un recital de poezie.

Vladimir SĂRĂTILĂ

jurnalist


Articole Asemănătoare
2662

Sărbători cu darnice surprize

Acum câţiva ani, printr-o reformă la nivel local în educaţie, gimnaziul din satul Sălcuţa, raionul Căuşeni a făcut corp comun cu Liceul Teoretic Meşterul Manole din această localitate. Semnificativ este faptul că elevii veniţi din gimnaziu în liceu nu au trebuit să renunţe la tradiţiile lor. Astfel, sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi – Vasilie cel Mare, […]

Articole postate de același autor
1726

Duminica a VII-a după Paști (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic), la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”

În Duminica a VII-a după Paști (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic), cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, a fost săvîrșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Catedrala Mitropolitană “Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, împreună cu clericii Catedralei Mitropolitane. […]