Nutriţionistul Mihaela Bilic: „Am ajuns să credem că ciorba şi mămăliga cu brânză sunt prea banale, aşa ca adoptăm tot ce vine din exterior”

4217

Medicul nutriţionist Mihaela Bilic a vorbit într-un interviu pentru adevarul.ro despre cât de important este să păstrăm măsura şi bunul-simţ în privinţa alimentaţiei, tocmai pentru a le oferi copiilor noştri şansa construirii unei relaţii pozitive cu mâncarea, pe termen lung.

„Cred că dacă ne-am fi păstrat tradiţiile ar fi fost mai bine. Am constatat cu mâhnire şi îngrijorare că tradiţiile au fost uitate şi nesocotite. Aproape că vrem să ne dezicem de perioada aia în care am suferit. Şi acum a venit abundenţa asta şi avem impresia că produsele astea noi sunt mai bune decât ale noastre, pe care le percepem ca depăşite.

Ajungem să credem că ciorba şi mămăliga cu brânză şi smântână sunt mult prea banale ca să fie valoroase, aşa că suntem înclinaţi să adoptăm tot ce vine din exterior, nu numai produsele, ci şi informaţiile. Mult prea des mamele nu-şi dau seama că moda asta nu e un lucru tocmai fericit, pentru că ce este bun astăzi, mâine nu mai este bun. Şi dacă pentru un adult este altceva, nu poţi să-i aplici şi unui copil toate bazaconiile care se descoperă azi şi mâine sunt infirmate.

 

De asta m-am gândit că e o cale bună să mă adresez copiilor. Toată cartea am conceput-o pe un ton pozitiv, pentru că nu le poţi vorbi copiilor despre mâncare folosind termeni negativi, ca nesănătos, periculos, toxic, pentru că lucrurile astea afectează profund nu numai încrederea, ci şi starea de bine”, adeclarat Mihaela Bilic.

„Lucrurile nu trebuie să fie dramatizate, spuse pe un ton excesiv, ci trebuie explicat că sunt lucruri care trebuie mâncate mai rar şi altele care sunt alimente de baza, pe care le mâncăm în fiecare zi sau de mai multe ori pe zi, şi va înţelege în timp că lucrul ăla este o excepţie. Trebuie să le permiţi să mănânce şi astfel de alimente, dar într-un cadru organizat şi cu o anumită frecvenţă.

Este utopic să crezi că nu se va atinge niciodată de ceva anume. Pe de altă parte, în casă trebuie să se mănânce în 80% din timp lucruri banale, rudimentare, să vezi că sunt materie primă: lapte, brânză, carne, ouă, peşte, legume, fructe. Cât mai mult neprelucrat, cât mai mult gătit în casă. Lucruri care ţin de firesc şi de bun simţ. Este mâncarea pe care o mâncam şi noi când eram copii, când nu găseam atât de multe alimente ambalate şi prelucrate. Industria alimentară nu le face neapărat mai nesănătoase, dar sunt extrem de concentrate, foarte multe calorii concentrate într-un volum mic. Aşa că nici nu trebuie să mănânci mult ca să te îngraşi.”

„Copiii trebuie învăţaţi cu lucrurile simple. Eu de asta am scris această carte, pentru ca cei mici să înţeleagă faptul că tot ceea ce este legat de mâncare trebuie să fie simplu, nu periculos sau interzis. Dar şi că există alimente de bază, cum sunt produsele lactate, fainoasele etc. De asta am inclus şi piramida alimentară în carte, unde la bază apar mişcarea şi apa, deci nu mai sunt alimente. Au şi un calendar unde îşi pot seta anumite zile în care să mănânce acele alimente facultative, de tipul mezeluri sau dulciuri. Mamele trebuie să ţină cont că în 80% din timp copilul trebuie să mănânce alimente de bază, iar în 20% din timp alimente pe care le considerăm excepţii. Putem avea şi această libertate. Important este să nu ne complicăm şi să căutăm alimente miraculoase.”


Articolul Precedent
Articole postate de același autor
3546

Unde este pavăza noastră în faţa duhurilor răutăţii care sunt sub ceruri?

  De ce se îndrăcesc oamenii ? Omul trăieşte într-un mediu social. Gândurile, dorinţele, faptele, viziunea asupra lumii îi sunt definite într-o măsură uriaşă de influenţa mediului care îl înconjoară. Ştiţi că, dacă un om sănătos se află multă vreme lângă un bolnav de tuberculoză şi respiră acelaşi aer cu acesta, se molipseşte şi el. […]