Nunţile nu se fac sâmbăta

256

 

– Ce sfaturi aţi da pentru doi tineri care vor să se căsătorească?

– Pe cele pe care le-am dat până acum. Spre exemplu: tinerii din ziua de azi nu ştiu că nunţile nu se fac sâmbăta. Lunea e pentru îngeri, marţea e pentru prooroci, miercurea ţinem post pentru că L-a vândut Iuda pe Hristos, joia e pentru apostoli, vinerea e ziua crucii, sâmbăta e pentru morţi, duminica e pentru înviere. Cum să faci nuntă în ziua morţilor şi să-ţi meargă bine? Nu mai vorbim că lumea de la nuntă va lipsi duminică de la Liturghie, şi această lipsă va veni asupra ta, mire şi mireasă.

De ce se fac nunţi sâmbăta? Pentru că s-a despărţit Cununia de Liturghie. Înainte se făceau împreună. Aţi văzut cum se hirotoneşte diaconul şi preotul? Când se hirotoneşte, diaconul stă la icoana Mântuitorului, apoi la icoana Maicii Domnului… Aşa făceau înainte şi mirii. Acum nu mai fac aşa. De ce? Pentru că oamenii au dorit să scoată sacrul şi să pună în loc ceea ce este prestant. Primarul sau ofiţerul de stare civilă îşi pune o banderolă, citeşte… Şi se creează un protocol. Apoi iau garoafe şi le înclină, unii aruncă cu confetii…

De ce? Se doreşte o ambianţă, care nu e rea, dar e altceva. În momentul în care scoţi Cununia din Liturghie şi în loc de împărtăşanie dai mirilor vin în care mai înmoi şi un pişcot… Trebuie să ştim foarte clar ce am făcut noi: am scos, am desacralizat. De ce? Aşa au vrut oamenii. Şi aşa vor şi acum. Problemele apar cam la un an. Ori nu face copii, ori face copii, ori copilul nu ştiu cum e, ori nu merge căruţa, sita a rămas totuşi nouă, nu s-au obişnuit unul cu altul etc.

De asta există probleme, pentru că începutul e prost.

Extras din Părintele Nicolae Tănase, De la prietenie la iubire, Căsătoria – taina iubirii creștine, Editura Agaton, 2011, p. 95


Articole Asemănătoare
800

Rugăciunea nu trebuie să fie o normă, ci o necesitate

Multe familii credincioase, care își educă copiii într-un zelotism exagerat, ținându-i în picioare ore întregi la paraclise și acatiste se miră ca aceștia, când se apropie de adolescență, încep să nu mai umble la biserică. Sfântul Teofan Zăvorâtul, care a fost un mare ascet, îi mustră pe părinții care fac acest lucru. El le recomandă […]

Articole postate de același autor
214

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului celebrată la Catedrala mitropolitană din Chișinău

Biserica Ortodoxă sărbătorește pe 2/15 februarie Întâmpinarea Domnului. Evenimentul care constituie subiectul sărbătorii Întâmpinării Domnului Hristos apare relatat în Evanghelia Sfântului Apostol Luca. Cu prilejul acestui praznic împărătesc, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău. Alături de Întâistătător s-a rugat Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, […]