Bucuriile sunt năzuiri firești făpturii noastre. Oamenii cred că le pot avea prin ceea ce pot lua, prin ceea ce pot câștiga de la alții. Astăzi se crede îndeobște în binefacerile materiale aduse de această atitudine de viață. De aceea aleargă, se zbuciumă, se vând și cântă pentru o fărâmă de avere.
E o mare rătăcire. Omul care vrea și cere pentru sine poate avea plăceri, dar nu bucurii. Nimic din ce caută el nu aduce bucurii. Egoistul, Hrăpărețul nu cunosc aceste stări de lumină și plinătate. Năzuințele lor nesățioase arată cu prisosință cât de mult sunt în lipsă.
Adevărata bucurie vine din prisos de omenie, vine din bogăția interioară. Nu te bucuri cu adevărat decât prin dăruire. Ești mare și puternic prin ceea ce poți dărui altora, nu prin ceea ce poți lua de la ei.
Ești câtă putere de depășire, câtă putere de jertfă ai.
Numai cel ce dă dovedește că este cu adevărat bogat.
A fi superior înseamnă astăzi a fi situat pe treaptă socială înaltă. Acesta este semnul cel mai obișnuit al superiorității. Pentru cei dedați artelor și științelor, adică pentru intelectulai înseamnă a fi inteligent și instruit.
Adevărata superioritate, aceea a valorilor morale, este cu totul ignorată astăzi. Dacă se mai află printre noi vreun om superior în acest înțeles, îl privim cu milă ca pe o ființă sărmană, ca pe un naufragiat pe marea zbuciumată a vieții.
Superioritatea înseamnă depășire, înseamnă a avea însușiri de conținut. Ceva este superior când a trecut în cuprins altceva, este superior când are însușiri creatoare, când este deasupra în înțelesul moral, nu social.
A fi superior cuiva înseamnă a-l întrece în dragoste, în libertate, în înțelegere ca act moral complex, în putere de jertfă, a-l întrece adică în bogăție spirituală.
Extras din Ernest Bernea, Îndemn la simplitate: mărturisiri pentru un om nou, Editura Vremea, Bucureşti, 2006
