Noi avem puterea să împlinim voia Domnului, să urmăm rostul pentru care ne-a zidit, dar putem face şi altminteri.
Vedeţi, nu-i uşor să fii Om nici între oameni, darămite între neoameni… Dar este cu putinţă. Ce-i foloseşte omului să le aibă pe toate de-a gata, dar să-şi piardă obrazul…şi sufletul? Iar dacă avem greutăţi, dacă alţii ne prigonesc, iar noi ne păstrăm obrazul şi sufletul, cu atât mai mare vrednicie şi cinste vom avea în faţa lui Dumnezeu.
A fi Oameni înseamnă a trăi cu conştiinţa că ne vom înfăţişa înaintea lui Dumnezeu şi vom da socoteală pentru darurile cu care El ne-a dăruit. Oare le-am folosit spre bine sau spre rău? Înaintaşii noştri, ca nişte dascăli iscusiţi, ne-au arătat calea pe care trebuie să mergem. Când spun asta nu generalizez, ştiu că şi în neamul nostru au fost tot felul de oameni, dar ca întreg…
….Ştiţi, nu sânt decât două posibilităţi: Dumnezeu ori există, ori nu există. Cu alte cuvinte, asta înseamnă: rostul existenţei noastre ori există, ori nu există. Oamenii, sub presiunea materialistă, au ajuns să cugete mai adânc dacă acest rost există sau nu.
După Dostoievski, pâinea este cea mai importantă. Pe cel ce-ţi dă pâine, pe acela îl vei urma. Dar dacă acela începe să pună stăpânire asupra conştiinţei tale, tu îi vei arunca pâinea şi-i vei urma celui care-ţi descoperă rostul existenţei tale. Omul mai degrabă va primi să moară decât să trăiască fără rost.
Extras din Să fim Oameni! Viaţa şi cuvântul Patriarhului Pavel al Serbiei, Ed. Predania, București 2011, p.149; 169
