Era un frate, Traian, văduv, care făcea focul la catedrala din Sibiu, pe când eram student la Facultatea de Teologie. Acesta trăia numai cu prescură şi un pic de agheasmă. Stătea acolo unde făcea focul şi, până seara, citea tot mereu Psaltirea. Era un om al lui Dumnezeu, care astăzi s-a mutat şi el dintre noi. Când s-a întâlnit cu Părintele Arsenie, Sfinţia Sa, i-a spus: “Să nu ne părăseşti!” Traian a zis: “Până la moarte…” Părintele a întins mâna şi i-a zis: “Nu există moarte!”.
Aşa era Părintele Arsenie! Asta era forţa lui dumnezeiască şi duhovnicească. Credinţa lui în Înviere. El era cu Mântuitorul Iisus Hristos Cel Înviat! Era în continuu cu El. Aşa cum ne-a binecuvântat şi pe noi, să fim mereu cu Hristos Cel Înviat oriunde vom merge. De aceea, Părintele Arsenie, în toate prigoanele pe care le avea, nu era trist. Noi ne întristam de câte ceva şi ziceam că, vai, ce necaz avem noi, iar dânsul suferea de zeci de ori mai mult decât noi şi nu se întrista!
Pr. Petru Vamvulescu (Sibiu)
Din Marturii despre Parintele Arsenie Boca. Ed. Agnos, Sibiu, 2014
