Noi ne îmbătrânim copiii

23494

Trăim într-o lume obosită şi obositoare. Noi suntem obosiţi şi devenim obositori pentru copiii noştri, pe care îi apostrofăm, îi certăm, în grăbim mereu, îi tragem după noi, îi sâcăim, îi cicălim, le dăm mereu câte ceva de făcut. Şi, ce e cel mai grav, îi copleşim cu oboseala noastră.

Copiii noştri sunt apatici şi din cauza noastră. Şi-au pierdut din entuziasm, din veselie, bucurie, curiozitate, poftă de bulgăreală, de stropit cu apă, de înghiontit în joacă, de glume inocente, de jocuri, de mâncat zăpada, de scos limba la fulgii care cad din cer.

Când ninge, noi ne facem griji de cum ajungem la serviciu, de locul de parcare, de autobuzul care nu vine, de metroul care e prea plin. De drumul lung înapoi acasă. Când nu ninge, nu plouă şi nici nu bate vântul, găsim noi altceva de care să ne facem griji. Ne încărcam de gânduri şi de frici. Şi le transmitem lor totul, chiar dacă nu vrem. Copiii ne simt, ne copiază, pentru ei suntem un exemplu, de la noi învaţă. Iar noi îi învăţăm să fie obosiţi, apatici şi blazaţi.

Noi am uitat să trăim şi am îmbătrânit de griji. Dar ei, ei trebuie lăsaţi să se bucure de copilăria lor, de zăpadă, de soare, de iarbă, de tot. Până nu cresc şi vor deveni şi ei ca noi.

sursa http://educatiecudragoste.ro/


Articole Asemănătoare
312

Aveţi necaz după necaz… Ştiţi ce înseamnă aceasta?

Mâhniţi-vă cu măsură. Parcurgeţi cu inima făgăduinţele luminoasei noastre credinţe şi câte revelaţii veţi găsi în ele spre alinarea necazurilor voastre! Aveţi necaz după necaz… Ştiţi ce înseamnă aceasta? Că Dumnezeu îşi aminteşte de voi. Este neobişnuit să gândim aşa, dar aşa este. Şi Şi-a adus aminte de voi nu cu mânie, ci cu milă. […]

Articole postate de același autor
352

Preoţii sectorului III al capitalei convocaţi în şedinţă de lucru

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, la 12 aprilie a avut loc adunarea preoților din din sectorul III al mun. Chişinău. Întâlnirea a fost găzduită de biserica “Sf. Arh. Mihail şi Gavriil” din or. Durleşti şi a fost prezidată de către părintele protopop prot. Zosima Toia. Adunarea s-a inceput cu citirea Acatistului Sf. Cuv. Parinti de […]