Miercuri, 17 noiembrie, în cadrul Serilor duhovnicești, am avut-o invitată pe psihologul și pedagogul Maria Iliescu, formator Școala Familiei Chișinău.
S-a discutat despre motivație, despre modul în care apare și modul în care dispare ea, dar și despre alte situații de zi cu zi în ce privește educația copiilor.
Câteva momente ce merită menționate:
- Copilul se naște motivat. Îl demotivează inactivitatea, mediul tehnologizat, faptul că i se dă totul de-a gata, sau prea multă stimulare (prea multe activități, putem uneori vorbi chiar de ”epuizarea” copiilor, dacă sunt trași în prea multe direcții)
- Pedepsele trebuie să fie, de fapt, consecințele acțiunilor greșite, și nu niște explozii emoționale ale părinților. Ex: Dacă nu îți faci ordine în cameră, nu vei putea ieși afară, pentru că ar trebui să ordonez eu, iar eu acest timp nu îl am.
- Pentru ca cei mici să își creeze prietenii bune, e necesar să le oferim noi modele sănătoase de prietenii și să îi aducem regulat în medii sănătoase în care să poată comunica cu copii de vârsta lor.
- Neascultarea copilului poate veni parțial și dintr-o nevoie crescută de control asupra unei laturi a vieții lui. În această situație, îi putem oferi libertate de alegere în zone neimportante pentru noi. De exemplu: Îți faci temele, dar tu alegi locul unde le faci și ora la care le faci. Sau, pentru cei mai mici: Mănânci obligatoriu un fruct, dar tu alegi ce fruct mănânci – măr, banană sau mandarină.
- Copilul învață ce SUNT eu, ca părinte, și nu ce SPUN eu. - Copiii noștri se vor direcționa către persoanele pe care le simt că trăiesc autentic (gândesc și trăiesc ceea ce spun), căci ei detectează imediat falsitatea sau faptul că nu suntem chiar sinceri în ceea ce facem/spunem.
- Este esențial să oferim astfel un model autentic de credință și de viață creștină, pentru ca ai noștri copii să ne poată urma.
Înregistrarea poate fi urmărită accesând linkul: https://www.facebook.com/Altarul.Credintei/videos/3022324298016993
Miercuri, 24 noiembrie, vă așteptăm la o nouă ediție a Serilor Duhovnicești, cu tema: Căutarea lui Dumnezeu.