Eu nu ştiu ce este sufletul şi nici unde este, dar durerea pe care o simt, cel puţin acum de două zile, cred că este durerea sufletului. Nu mă doare ceva anume sau undeva să pot spune, mă doare rău în străfundul măruntaielor și mă arde la lingurică. Îmi vine să plâng cum nu mi-a venit mie niciodată, parcă aş fi devenit muiere. M-aş ridica din pat şi m-aş duce la oamenii ăştia să-i iau în braţe şi să le spun că vreau şi eu să trăiesc ca ei. Ce diferenţă între ceea ce-am trăit şi am crezut eu că este viaţa şi – ce cred ei şi cum trăiesc.
Eu l-am urât pe Părintele Filip, fără să-mi fi făcut niciun rău, şi l-am trimis la moarte, iar el m-a primit ca pe un prieten şi, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, i-am simţit iubirea sinceră şi încurajarea. Nu cred că i-a făcut cineva un rău mai mare decât i-am făcut eu, iar el s-a purtat cu mine ca şi cu un frate. Iar Maica Harina... ce să zic? Este mila şi iubirea la un loc întruchipate. Când intră dimineața în salon, băi-tataie, mi se face atâta ruşine cât n-am simţit toată viaţa. Are o bunătate în ea pe care eu n-am mai văzut-o. I-a transmis-o şi lui Marc, Părintelui Marc. Cred că-i a neamului lor mila asta şi iubirea".
Sfântul Grigorie de Nyssa, fratele Sfântului Vasile cel Mare, zice că „mila este împreună-pătimire iubitoare cu cei chinuiţi de dureri. Căci precum cruzimea şi sălbăticia îşi au obârşia în ură, aşa şi mila odrăsleşte din iubire neputându-se ivi decât din aceasta. Şi dacă ar cerceta cineva cu luare-aminte însuşirea milei, ar afla că e o întărire a simţirii iubitoare, amestecată cu pătimirea întristării. Căci părtăşia la cele bune e năzuită de toţi la fel, atât de duşmani, cât şi de prieteni. Dar voinţa de a te face părtaș la dureri e proprie doar celor stăpâniţi de iubire. De aceea se recunoaşte că dintre toate cele ce ţin de viaţa aceasta cea mai tare este iubirea. Iar mila este întărirea iubirii. Iar fericit, în sensul propriu, este acela care-şi are sufletul în această simţire, fiindcă a ajuns la culmea virtuţii.
Să presupunem că ar fi proprie tuturor această simţire față de cei mai prejos; atunci n-ar mai fi unul mai sus şi altul mai jos, n-ar mai fi viaţa împărţită prin numiri contrare, n-ar mai întrista sărăcia pe om, nu l-ar mai umili robia, nu l-ar mai supăra necinstirea. Căci toate ar fi comune tuturor, şi viaţa omenească ar stăpâni egalitatea”.
Dar nu egalitatea aceea doctrinară de tip comunist „ci egalitatea izvorâtă din mila pentru celălalt. Cel ce are făcându-se de bunăvoie deopotrivă cu cel lipsit. Iar dacă, ar fi aşa, n-ar mai rămâne nici o pricină de duşmănie; pizma ar înceta; ura ar pieri; amintirea răului, minciuna, înşelătoria, războiul ar dispărea. Căci toate, zice Sfântul, sunt odraslele poftei de mai mult. Iar prin smulgerea acestor răutăți s-ar înmulţi bunătăţile; pacea, dreptatea şi tot şirul celor cugetate ca fiind bune şi ale binelui".
Cornel Constantin Ciomâzgă “Se întorc morții acasă”, Cartea Actuală 3c, an. 2014, p. 242 - 243
