Actualitate

Mesajul de condoleanțe al Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, la trecerea dintre noi la cele veșnice a Protoiereului Vitalie Mailovschii, paroh al bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din satul Unguri, raionul Ocniţa

3001

Cu tristeţe şi adîncă durere am primit vestea trecerii de la noi la cele veșnice a protoiereului mitrofor Vitalie Mailovschii, vrednic slujitor al Altarului, neobosit mărturisitor al credinţei în Hristos prin exemplul propriei sale vieţi şi un om de o rară nobleţe şi cumsecădenie.

Un suflet blînd şi bun, gata să ajute pe oricine, părintele Vitalie va rămîne în conştiinţa tuturor celor care l-au cunoscut şi iubit, o făclie mereu arzîndă pentru slujirea şi trăirea credinţei în Hristos, pe care a moştenit-o din familia sa şi a cărei lumină a revărsat-o cu multă dragoste peste fiii săi duhovniceşti.

Călăuzit de marea dragoste pentru Dumnezeu şi de dorinţa arzătoare de a-I închina întreaga viaţă, părintele Vitalie a ales calea slujirii preoțești, călăuzind cu mult zel pe anevoiosul urcuș al mîntuirii sufletului credincioșii parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din satul Unguri, raionul Ocnița.

A fost un adevărat preot misionar, propovădund cu arzătoare rîvnă Cuvîntul lui Dumnezeu atît de pe amvonul bisericii, cît și în școală. Vocea blîndă și caldă, înțelepciunea și puterea cuvîntului său, harul cu care slujea cele sfinte au adus multe suflete la viața cea adevărată în Hristos.

În aceste momente, cînd sufletul părintelui Vitalie merge în lumina cea neapusă a Împărăţiei Cerurilor, ne rugăm Domnului Hristos, Biruitorul iadului și al morții, să odihnească sufletul său în ceata sfinţilor, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfîrşit.

Familiei greu încercate îi transmitem sincere condoleanţe.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în lumina Împărăţiei Sale!

† NICODIM

Episcop de Edineţ şi Briceni

 

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
4062

Bunavestire – ziua mamei creștine și lecția asumării jertfei maternității

Buna Vestire este Ziua Mamei Creștine. Cea mai mare lecție pe care ne-o oferă Maica Domnului este asumarea jertfei maternității. Maica Domnului și-a asumat aceasta pe nepregătite și fără teamă de un eventual stigmat social, ceea ce dezvăluie deplina sa încredințare în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. În această zi plină de semnificație, ne […]