Mesajul de condoleanţe al ÎPS Mitropolit Vladimir, la trecerea în veşnicie a preotului Ştefan Socolean (1951-2022)

1240

Cu durere în suflet am aflat de trecerea la Domnul a unui slujitor devotat şi statornic al Bisericii Ortodoxe din Moldova – Ştefan Socolean, parohul bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din s. Parcani, r. Şoldăneşti.

Sfinția Sa, prin toată desfăşurarea vieţii sale a luptat pentru propășirea Bisericii și a credinței strămoșești. A muncit să dobândească desăvârșirea turmei cuvântătoare. A luptat pentru un rost mai deosebit în viaţa sa pământească. Dar, mai presus de toate, a trăit şi le-a făcut pe toate cu gândul la cele veșnice.

Iubit de cei din jur, Părintele Ștefan reprezintă modelul de slujitor, înnobilat de virtuţi și daruri duhovnicești. Toată viaţa şi-a dedicat-o Bisericii lui Hristos, familiei și credincioșilor.

A fost apropiat de enoriași, duhovnic înțelegător și slujitor statornic în slujba Domnului și a semenilor, care au găsit întotdeauna un cuvânt duhovnicesc și un glas părintesc la preotul lor.

Avem convingerea că dragostea sa pentru Dumnezeu şi suflet a biruit moartea, iar binefacerile sale îl însoţesc la această Mare Trecere, alături de rugăciunile noastre şi ale celor de faţă.

În aceste momente de întristare pentru familia sa și pentru credincioșii pe care i-a păstorit, ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să aşeze sufletul slujitorului Său, preotul Ștefan, în ceata drepților, în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi. 

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

† VLADIMIR,

MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE

***

Preotul Ştefan Socolean s-a născut în satul Vadul Raşcov, raionul Cotiujeni (în prezent r. Şoldăneşti) la data de 18.10.1951.

După absolvirea Şcolii Republicane de luminare culturală „E. Sîrbu” din oraşul Soroca activează timp de mai mulți ani în domeniile culturii şi învățămîntului. În perioada anilor 90 îşi face studiile Teologice la Seminarul de la mănăstirea Noul Neamț din s. Chițcani. Paralel cu studiile, un timp a predat seminariştilor lecții de muzică liniară în calitate de profesor.

Este hirotonit în trepta de diacon în biserica cu hramul „Sfîntul Ierarh Nicolae” din s. Cotiujenii Mari, r. Şoldăneşti, iar la data de 16 iunie 1993, în timpul Sfintei Liturghii săvîrşite de către ÎPS Vladimir, Arhiepiscopul Chişinăului şi al Întregii Moldove, în biserica cu hramul „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil” din s. Alcedar r. Şoldăneşti, diaconul Ştefan Socolean este hirotonit în treapta de preot.

Ulterior, preotul Ştefan Socolean este numit paroh al bisericii din s. Alcedar, săvârşind Sfintele Slujbe atât în s. Alcedar cât şi în s. Poiana pînă în anul 1996.

După parohia de la Alcedar, părintele a slujit în satele Glinjeni și Curatura, iar mai apoi este numit paroh la biserica cu hramul „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil” din s. Mihuleni precum şi paroh al bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din s. Parcani, r-nul Şoldăneşti, în care a slujit până în anul 2021.

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
633

Sf. Irh. Gavriil, Mitropolitul Chișinăului și Hotinului și Soborului Sfinților Moldovei, sărbătoriți la Mănăstirea voievodală Căpriana

Sfântul Ierarh Gavriil Mitropolitul Chișinăului și Hotinului și Soborului Sfinților Moldovei sărbătoriți sâmbătă, 3 septembrie 2022, la Mănăstirea voievodală din Căpriana. Se împlinesc 6 ani de la canonizarea Sfântului Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni. Serviciul divin a fost oficiat de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfinţitul VLADIMIR, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove. Alături de […]