Pe mine nu mă interesează, dragul meu, că ai citit multe acatiste, paraclise, în genunchi. Să aveţi prezenţa inimii la Dumnezeu, nu doar să ziceţi; că la urma urmei o rugăciune adâncă înseamnă o tăcere adâncă. Nu pe principiul „Am zis multe!” Ştii ce faci după ce zici multe? Te gândești că „Doamne, am zis de nu-știu-câte-ori... Am depăşit pe mulţi!” Orice am face, suntem datori la Dumnezeu! Mergeţi pe credinţa că Domnul ne iubeşte enorm. Dacă ştii că te iubeşte, ai numai datoria să fii prezent, căci rugăciunea este un mijloc neapărat folositor, dar trezvia este un scop atins.
Să nu faceţi marea greşeală să spuneţi: „Ei, ce, numai eu o să fiu în iad?” Până acolo poate să meargă satana, să vă dea acest gând. Cu cât sunt mai mulţi în iad, cu atât este mai mult de suferit. Şi apoi mai este şi altceva: nici nu se văd unul cu altul...
Ne vorbește Părintele Arsenie, ediția a doua, volumul III, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 119-120
