„Mărturisirea adevărului prin apărarea vieții!” – Training despre „menirea familiei și aportul inestimabil în perpetuarea vieții pe pământ” în Parohia Lucășeuca, Vicariatul de Orhei

1385

„Familia creștină reprezintă locul dăruirii de sine și al rugăciunii reciproce în vederea înveșnicirii unirii soților în comuniunea sfinților!”

În duminica a V-a a Postului Mare, în ziua prăznuirii Preacuvioasei Maici Maria Egipteanca, cu binecuvântarea PS Siluan al Orheiului, în Parohia cu hramul „Sf. Treime” din s. Lucășeuca, Vicariatul de Orhei (preot-paroh Prot. Iulian Rață), s-a desfăşurat trainingul pentru viață cu titlul „Mărturisirea adevărului prin apărarea vieții”.

Întâlnirea Provita, desfășurată în fața unui număr mare de creștini din Lucășeuca, este una din activitățile care se încadrează în cadrul unui șir de activități pro viață organizate în Vicariatul de Orhei, cu binecuvântarea PS Siluan de Orhei, în Luna pentru viață 2019 – „Unic din prima secundă”.

Trainingul cu titlul „Mărturisirea adevărului prin apărarea vieții” a fost susținut de dna Nadejda Usatâi, Președintele Asociației „Moldova pentru viață”, absolventă a Programului de Master „Consiliere pentru probleme de familie”, din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației (USM), fiind în prezent în formare de lungă durată în domeniul „Psihoterapia sistemică de Familie și Cuplu”, la Institutul pentru Cuplu și Familie din or. Iași, România.

La eveniment a fost prezent și Prot. Iulian Rață, Paroh al acestei biserici și Președinte al Sectorului Sinodal pentru „Activitate Misionară”.

În cadrul prezentării s-a specificat despre rolul familiei și despre riscurile la care este expusă „mica cetate și temelia societății”, care, potrivit învățăturii de credință ortodoxă, este așezământul divin, creat de însuși Dumnezeu în rai, pentru perpetuarea neamului omenesc, pentru ajutorul reciproc și pentru cultivarea și dezvoltarea darurilor cu care fiecare soț este înzestrat, în atmosfera de comuniune și de dragoste, luminați și călăuziți de harul Duhului Sfânt, care binecuvântează și sfințește legătura dintre bărbat și femeie.

S-au adus în acest sens și exemple din învățăturile Sfinților Părinți despre menirea familiei și aportul inestimabil în perpetuarea vieții pe pământ.

„Nu mai puțin dăunătoare pentru viața de familie sunt și căsătoriile mixte, adică cele care se încheie între creștinii ortodocși cu parteneri aparținând altor confesiuni, catolică, protestantă sau cultelor neprotestante sau chiar necreștini: mahomedani, evrei, budiști, hinduiști, brahmani, și alții. În condițiile în care se desfășoară viața în țara noastră, când capătă tot mai multă realitate economia de piață și pătrunderea elementului străin, mai ales în domeniul vieții comerciale, se constată și o creștere a numărului căsătoriilor mixte… S-au discutat și alte aspecte ce țin de familia creștină, despre avort, despărțirea, anual au loc 9000 de divorțuri, o durere a Bisericii noastre, precum și alte aspecte ce țin de viața creștină. S-a convenit ca să desfășurăm mai des asemenea întruniri atât în cadrul parohiei noastre, cât și la nivel de Vicariat cu binecuvântarea episcopului locului, la care pe parcurs vom invita și unii teologi, preoți, pentru a îmbogăți cunoștințele credincioșilor noștri despre credința Ortodoxă”, a relatat părintele Iulian, parohul comunității din Lucășeuca și Președinte al Sectorului Sinodal pentru „Activitate Misionară”.

Cei prezenți au concluzionat faptul că demnitatea umană constă în mărturisirea calității de persoană a ființei umane, create după „chipul lui Dumnezeu” și mai ales de umanitatea asumată de Domnul Hristos în actul Întrupării Sale.

Întâlnirea s-a încheiat cu sesiunea de întrebări a credincioșilor prezenți.

Serviciul de Presă al Vicariatului de Orhei

sursa manastireacurchi.md


Articole postate de același autor
1888

Festivalul de muzică corală ”A ruginit frunza din vii” ediția a X-a

În perioada 19-22 octombrie, anul curent, Asociația Muzical – Corală din Moldova a organizat Festivalul – Concurs Internațional de Muzică Corală ”A ruginit frunza din vii” ediția a X-a. Președintele Asociației Muzical Corale doamna Elena Marian a adunat colective muzicale din Moldova, Macedonia, Bulgaria, Ucraina şi România pentru participare.  În cele patru zile în care […]