Să nu uităm de îndatorirea pe care o avem să ne amintim de mama noastră și după ce moare, adică să nu uităm să-i împlinim ultimele dorințe bineplăcute lui Dumnezeu. Să ne amintim de virtuțile și de luptele ei, dar și de durerile pe care le-a suferit pentru noi. Dumnezeu ne poruncește: „Nu uita niciodată durerile mamei tale!” (Înțelepciunea lui Isus Sirah 7, 28).
Să ne rugăm pentru odihna sufletului mamei, să dăm o liturghie, să facem un parastas, o ectenie și o rugăciune la mormântul ei, căci așteaptă să-i ardem la mormânt tămâie și să-i aprindem lumânări, ca să primim binecuvântarea ei. Prin acestea ne vom aminti ca niște fii recunoscători de ea și buzele noastre vor șopti din adâncul sufletelor noastre: „Mamă neuitată, mamă pururi pomenită!”.
Din Atanasie I. Skarmoghiani, Mamele creștine ale Sfinților Trei Ierarhi, Editura Egumenița, Galați, 2012, p. 85-86
