Maica Siluana: „Referendumul a fost o sită. A avut loc o cernere…”

330

Suntem peste trei milioane de inimi îndurerate – o durere întemeiată, pe care nimeni dintre semeni nu ne-o poate alina. Numai Dumnezeu Care vrea s-o trăim ca pe o durere de naștere.

Acum avem urgentă nevoie să nu fugim de această durere drogându-ne cu ură, judecată, revoltă, vorbire de rău. Cel mai ispititor drog acum este ura, ura față de cel care până ieri era asemenea nouă și deodată I-a spus NU lui Dumnezeu din motive omenești, multe dintre ele întemeiate.

Acest DA spus lui Dumnezeu nu este unul neputincios, ci o vie conectare la harul lui Dumnezeu, Care nu doar ne va da puterea să iubim în aceste condiții, ci să ne și rugăm pentru cei care nu l-au spus.

Referendumul a fost o sită. A avut loc o cernere. Dar nu deznădăjduim, pentru că lucrarea lui Dumnezeu în această lume, în acest popor, nu s-a terminat. Nu e cea de pe urmă cernere. Să ne folosim de ea și de consecințele ei ca să ne lipim de Dumnezeu și mai mult sau să ne întoarcem la El, cei care ne-am rătăcit.

Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți. Sau, mai bine zis, Dumnezeu să ne deschidă ochii și inima tuturor, ca să vedem și să simțim binecuvântările Lui.

Cu dragoste, din durerea inimii,

Maica Siluana


Articole Asemănătoare
17

În spatele tristeții, în spatele durerii, în spatele încercării se ascunde binecuvântarea lui Dumnezeu

Tristețea nu este un lucru bun. Dar, în spatele tristeții, în spatele durerii, în spatele mâhnirii, în spatele încercării se ascunde binecuvântarea lui Dumnezeu, renașterea noastră spirituală, plămădirea din nou a omului, a familiei. Cred că fiecare dintre noi își datorează întoarcerea către Dumnezeu unei încercări. Credem că toate merg ca pe roate? Dumnezeu ne […]

Articole postate de același autor
420

Învăţături ale lui Arsenie Boca pentru bogaţi şi săraci: „Deşertăciunea e a umbla după bogăţiile cele pieritoare şi a nădăjdui în ele“

Vă prezentăm câteva dintre sfaturile lui Arsenie Boca destinate oamenilor care iubesc bogăţia. 1 Bogăţia îl strică pe om „Când viaţa aceasta e încurajată de statornicia bogăţiei, de negrija întâmplărilor, omul se strică. Iar o viaţă de patimi strică şi mintea, care odată stricată nu mai deosebeşte adevărul de minciună sau binele de rău, ci le […]