Maica Paraschiva este din Bucovina, născută în satul Vicovu de Sus de lângă mănăstirea Putna. A ales viața monahală la vârsta de 18 ani când a intrat în obștea Mănăstirii Vorona. Maica Paraschiva spune că a fost un copil simplu, de la țară, „cu o copilărie foarte frumoasă, cu visele și gândirea oricărui copil. Când m-am gândit ce aș vrea să fac: ‹mi-ar plăcea să mă duc la mănăstire!› Și, într-o zi de luni, am plecat. Și am ajuns la mănăstire și a fost ceva de vis! Tot acel colectiv, toate acele discuții, acea colaborare. Una e să fii acasă 6-7 persoane, una e să fii 70-80 de persoane. Și să le vezi toate ca niște furnicuțe și fiecare își face treaba ei…”.
Dar în 1999, împreună cu cu alte 150 de maici din ţară, a participat la un proiect-pilot realizat de Patriarhia Română în colaborare cu Ministerul Sănătăţii prin care maicile au primit o educație de asistență medicală.
A urmat şcoala postliceală de asistente și s-a înscris la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, pe care a terminat-o în 2007, cu specializarea medicină de familie. Iar din 2008 este medic de familie într-un mic sat din Ialomița, la Giurgeni, unde lipsea asistența medicală.
Nu a fost ușor, făcea naveta în fiecare dimineață, cu cizme de cauciuc prin noroaiele care adeseori cuprindeau ulițele satului din Bărăgan. A reamenajat cabinetul de aici iar mai târziu a amenajat un altul mai bine utilat. Maica împărțea medicina de familie în satul Giurgeni cu Secția de pediatrie a Spitalului Județean din Slobozia.
„Din 2008 sunt aici, cunosc satul, cunosc casele, gospodăriile. Când se vine la cabinet știu cum să abordez discuția. Știu ce tratament să prescriu, pentru că știu situația financiară de acasă și atunci voi opta pentru un tratament foarte bun, dar mai ieftin”, spune maica.
Ceea ce o întărește este rugăciunea de obște din mănăstire, seara, ca o albină spre stupul său, se retrage la Mănăstirea Sfântul Mina din Slobozia.
În activitatea de fiecare zi maica Paraschiva spune că trebuie cu răbdare să primim clipa introducându-l și pe Dumnezeu în ecuație, pentru a scăpa de alergătura fără sens.
„Pe primul plan cred că este răbdarea. Şi contează foarte mult sinceritatea! Să fii sincer cu cel din fața ta, să fii sincer cu tine însuți! Eu, în viață, am constatat că ‹Nu› nu există”. Orice problemă are o soluție, o rezolvare! Numai că omul trebuie să vrea, să aibă dorință. Nu să așteptăm, nu să stăm! Cum am jumătate de oră liberă, în ora aia trebuie să fac ceva! Voi da răspuns! Ce ai făcut în ora aceea? Ți-am dat o oră la dispoziție! Ai făcut ceva cu ea, ai înmulțit-o? Sau ai stat în fotoliu și te-ai uitat pur și simplu?”, spune maica Paraschiva care se împarte între cabinetul din sat, un spital de pediatrie și mănăstirea Sf Mina.
„Vezi frumusețea zilei de astăzi? Toată lumea este într-o alergătură permanentă, într-un neajuns permanent, într-o crispare a feței permanentă. Dacă noi în interiorul nostru suntem zbucium, permanent zbucium, nu vedem! Nu-l vedem nici pe Dumnezeu în tot zbuciumul acela!”.
Sursa: avereabisericii.md
