In cel de-al şaptelea an de ucenicie în Mănăstirea înălţării, stareţa a împuternicit-o pe Măria să supravegheze pregătirea mesei pentru lucrătorii care adunau fân la gospodăria mănăstirii. Maicile mai vârstnice care avuseseră mai înainte această sarcină s-au supărat pe Măria. Cum o fată tânără să le-o ia lor înainte? S-au hotărât aşadar s-o înveţe minte şi s-o facă de râs în faţa stareţei şi a întregii mănăstiri.
Intr-o bună zi, nu au înştiinţat-o pe Măria că a doua zi aveau să sosească o mulţime de lucrători cărora va trebui să li se dea să mănânce. Fără să bănuiască ce i se pregăteşte, Măria a făcut dimineaţă mâncarea, cu rugăciunea pe buze.
Maicile vârstnice, care-i purtau pică Măriei pentru că fusese mai bine văzută decât ele, cârteau zicând ba că mâncarea e rea, ba că nu e destulă, ba că au să se facă toate de râs din pricina Măriei.
A sosit ceasul prânzului. Călugăriţele au venit la Măria şi i-au spus:
- Sunt mai bine de o sută cincizeci, două sute de lucrători. Ai ce să le dai de mâncare, drăguţă?
„Am ieşit în fugă din bucătărie, povesteşte maica Rahila, m-am dus la căpiţa de fân şi acolo m-am prăbuşit în genunchi, întinzându-mi braţele către cer şi spunând: «Maica lui Dumnezeu, scapă-mă din necaz! Dă-le tu de mâncare acestor lucrători! Eu n-am ştiut nimic, nici n-am vrut să am vreo întâietate. Am venit aici de ascultare.» Mă rugam fierbinte, şi lacrimile îmi şiroiau pe obraz."
Rugăciunea a îmbărbătat-o şi a liniştit-o pe Măria. S-a întors în bucătărie, a scos din cuptor oala cu ciorbă, a făcut asupra ei semnul crucii şi a început să pună în blide; surorile duceau la masă. Iar borşul nu numai că a ajuns la toţi lucrătorii, ci a rămas din destul şi pentru obşte. Şi casa a ajuns, şi tăieţeii. Muncitorii au plecat sătui. Au venit la bucătărie, au mulţumit tinerei bucătărese şi au spus că nici n-au mai mâncat acolo aşa bucate gustoase. In urma lor Măria a mai hrănit încă cincisprezece maici care n-au vrut să stea la masă, zicând că nu vor să mănânce rămăşiţe. Dar în oală mai era destulă mâncare! Pâine a rămas mai multă decât se copsese. Iar la început, toată ciorba fusese chibzuită cam pentru 25 de oameni! S-a dus înapoi la mănăstire mai multă pâine decât fusese adusă pentru ziua de muncă la fân.
Vestea despre această minune s-a răspândit repede în mănăstire şi dincolo de zidurile ei. Oamenii o slăveau pe Măria şi cântau în cinstea ei.
Vorbeau despre ea, veneau să-i ceară să se roage pentru dânşii. Toate acestea înspăimântau inima curată şi smerită a tinerei ucenice. Ca să scape de lauda lumii şi totodată să poată săvârşi mai multă nevoinţă, s-a hotărât să plece într-ascuns din mănăstirea unde vieţuise vreme de şapte ani.
Din Arhim. Serghei Lebedev, "Bucătăria cu îngeri. Stareța Rahila, văzătoarea cu duhul", Traducere din limba engleză: Anca Sârbulescu Ed. Sophia 2016
