Maica Domnului, prin chipul său de la Catedrala ”Schimbarea la Față”, e grabnică ajutătoare celor rugători

3887

În fiecare zi de vineri, Catedrala ”Schimbarea la Față a Mântuitorului” din capitală adună numeroși credincioși veniți să se roage Maicii Domnului în cadrul slujbei acatistului către chipul făcător de minuni ”Tricherușa”.

În acest sfânt locaș se păstrează o veche icoană cu acest chip, la care lumea vine și se închină cu o deosebită evlavie.

Am auzit numeroase istorisiri că multă lume primește ajutor prin rugăciunile înălțate Preasfintei tocmai prin acest chip al icoanei.

Zilele acestea am avut ocazia să aud mărturia a două enoriașe care mi-au povestit cele trăite în fața acestei icoane a Născătoarei de Dumnezeu:

Cristina are peste treizeci de ani. De la o vreme încoace a simțit o chemare de a veni și a se ruga în Catedrala Schimbrării la Față. Acolo s-a întâlnit cu Maica Domnului zugrăvită în această icoană numită ”Tricherușa”.

Aici a simțit o liniște aparte. Maica Domnului o cheamă la ea de câteva ori pe săptămână. Atunci Cristina se îndreaptă spre biserică de a i se ruga prin acest chip făcător de minuni.

I s-a întâmplat să se deplaseze chiar pe jos, din lipsa transportului, căci era prea devreme slujba și locuiește în suburbia orașului. De atunci merge la icoană doar pe jos, căci prin această nevoință simte că e mai spornică la rugăciune și Măicuța Domnului chiar vorbește cu ea prin rugăciune.

A simțit mare ajutor și multe lucruri s-au clarificat în viață de când a început să-i ceară sfatul, ajutorul și luminarea Preasfintei.

Altă creștină, Nadejda, care a trecut peste cincizeci de ani, de mai multă vreme trece prin grele suferințe ale unei boli sufletești. A alergat nu doar pe la doctori, dar și pe la multe biserici și mănăstiri. De când a mers la slujbele din această catedrală a simțit o căldură de la chipul acestei icoane.

Iar de câte ori se apropie de sfințenie i se arată Maica Domnului pe viu și plânge alături de ea.

Creștina simte că Măicuța plânge și se roagă pentru ea, dar și pentru păcatele întregii lumi. Uneori i se arată foarte istovită și tristă, însă mereu smerită și rugătoare.

Prin aceste două cazuri ne convingem de marea realitate că Dumnezeu lucrează prin sfinții și drepții Lui, iar Maica Domnului și toți sfinții rămân a fi grabnici rugători și mijlocitori pentru noi.

O, Fecioară, Maică Sfântă, roagă-te pentru noi!

Preot Octavian Moşin


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
667

Maica Domnului – ocrotitoarea noastră

Toţi cei care credem în Maica Domnului ne bucurăm că ştim de Maica Domnului, ne bucurăm că o avem pe Maica Domnului apropiată nouă, ne bucurăm că o avem pe Maica Domnului ajutătoare şi ocrotitoare nouă, ne bucurăm că o avem pe Maica Domnului mijlocitoare pentru noi, ne bucurăm că o avem pe Maica Domnului […]

Articole postate de același autor
4025

Avem nevoie de slujitori cărturari! – Protoiereul Zosima Toia la 60 de ani

Urmăresc pleiada slujitorilor care au trecut de 80 de ani, majoritatea au o ţinută aparte. Şi părintele Zosima Toia, deşi e doar la şase decenii de viaţă, păstrează duhul culturii, moralei şi spiritualităţii interbelice. De când îl cunosc, m-am obişnuit să-i spun naşul, căci mereu mi-a fost un bun îndrumător în multe ale vieţii. Merg des prin parohia „Sf. Voievozi” […]