Mai bine…

5948

Mai bine ai sădi un pom,
Să știi că soiul nu contează!
El poate fi atât de OM,
Care-nsușiri subordonează...

Cândva vei sta la umbra lui,
Îngândurat în ziua tristă,
Și ramul fi-va căpătâi
Iar frunza ți-a cânta, artistă...

Mai bine-ai crește flori de mai,
Ori flori de toamnă, nu contează!
Prin ochii lor vei fi în RAI,
Cu-arome sfinte în amiază...

Vei strânge-n palme roua lor,
Sorbind culori împrăștiate,
Petalele vor fi covor,
De vise dulci, înmiresmate...

Mai bine-ai creste porumbei,
Iar specia, nu mai contează!
Vor fi ai vremii mesageri
Ce răsuflarea ți-o veghiază...

Și-i vei trimite sus la cer
Cu RUGĂCIUNE și TĂMÂIE.
Ca sa-ți aducă dintr-un ieri,
O confirmare pentru mâine...

Mai bine-ai crește-un puișor,
De-i gena ta, nu mai contează!
Să-l dădăcești, să-l treci ușor
Prin lumea care te sfidează...

De mână îl vei ține strâns
Ca să nu cadă, să nu-l doară.
Și-i vei citi din DUMNEZEU,
Despre un înger ce coboară...

Mai bine, ai săpa izvor,
Din care-adâncuri, nu contează!
Va fi si VIAȚĂ, va fi DOR,
Un râu cu-a cerului AGHIASMĂ...

S-ar duce apa lui la pom,
Și florilor le-ar da putere,
Ar bea și puiul cel de Om,
Și-ai sta la sfat cu porumbeii...

Autor: Diana Sava Daranuța
din volumul DOR DE ȚARĂ
Pictură: Ion Carchelan


Articolul Precedent
Articole postate de același autor
4706

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, cinstit în rugăciune la biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din s. Zastînca, r. Soroca

„Ca un apărător al celor robiți şi celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, conducătorilor ajutători, Purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre” (Troparul Sf. Mc. Gheorghe) Cu prilejul cinstirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de biruință, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, numeroși credincioși, avându-l în frunte pe Preasfințitul Ioan, Episcop […]