Dacă omul obișnuit vede lumina soarelui, cel înduhovnicit vede lumina propriei sale minți, iar la sfârșit vede lumina necreată. Dacă la început omul este mângâiat cu lacrimi, el sfârșește prin răpirea la cer. Dacă la început rugăciunea e rostită, la sfârșit ea e mută, uimitoare, minunată. O astfel de rugăciune nu poate fi uitată, nici părăsită, căci frumusețea ei este fără de asemănare.
Nouă ni s-au deslușit aceste năzuințe în arșița suferinței, pe muchia dintre viață și moarte. Credem că cele ce s-au petrecut cu creștinii aici, în temnițe, sunt o părticică din aluatul unei lumi noi. Am trăit pentru Hristos, am trăit cu Hristos, am trăit în Hristos. În acest cadru situăm experiența noastră isihastă.
Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Ed. Bonifaciu
