Actualitate

Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite și Sfințirea Colivei, săvârşite de Preasfinţitul Petru, în Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

1576

Vineri, 19 martie 2021, în prima săptămână a Postului Mare, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a săvârşit Sfânta Liturghie a Darurilor mai Înainte Sfinţite, în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz Alexandru Nevski” din mun. Ungheni.

Începând cu ora 7, s-au oficiat mai întâi slujbele premergătoare Liturghiei Darurilor mai Înainte Sfinţite: Rugăciunile dimineţii, Utrenia, Ceasurile I, III, VI, IX şi Obedniţa.

După slujba Obedniţei, Preasfinţia Sa, împreună cu preoţii slujitori ai Catedralei, a oficiat Liturghia Darurilor mai Înainte Sfinţite, aşa cum prevede rânduiala tipiconală.

După rugăciunea Tatăl nostru…, creștinii care s-au mărturisit și au primit dezlegare de la duhovnic, au fost împărtășiți cu Sfintele și Dumnezeiești Taine.

Răspunsurile liturgice la strană au fost date de Corul Catedralei Episcopale, condus de Dna Irina Vizitiu-Gajim.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, (după cum prevede rânduiala tipiconală în această zi) Ierarhul a citit Canonul Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, după care a  Sfinţit Coliva.

Datorită îndemnurilor părinteşti ale Preasfinţiei Sale, credincioşii Catedralei Episcopale, de la an la an, vin de acasă într-un mod mai organizat şi mai pregătiţi, cu colivele pe care le aduc pentru a fi sfinţite. În felul acesta se ţine şi se dă continuitatea cuvenită unei rânduieli creştine, de veacuri.

La final, Preasfinţitul Petru, a ţinut un cuvânt de învăţătură, relatând secvenţe din istoria colivei, specificând care este simbolistica rânduielii creştine.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni
Foto: Arhidiacon Veniamin (Seculţan)

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
3617

Educaţia copilului – cea mai înaltă artă

Referindu-se la educaţia sufletului copilului, Sfân­tul loan Gură de Aur consideră că „nu este o artă mai mare decât aceasta”, iar cel ce o practică „tre­buie să fie mai priceput şi mai talentat decât un pictor şi decât un sculptor”. Sufletul copilului este asemănat cu o pânză albă, care, odată vopsită, îşi va păstra culoarea […]