În cadrul Liturghiei credincioșilor năzuim să dobândim harul cel ceresc asupra noastră, silindu-ne a-L păstra mereu și dăruindu-ne Lui cu toată ființa noastră. La aceasta ne îndeamnă cuvintele: „Sus să avem inimile”, la care credincioșii răspund: „Avem către Domnul!”.
De fapt unde ar putea fi acum inimile noastre – adică simțirea, cugetele și mintea noastră –, decât la Domnul, la jertfa dragostei Sale care se pregătește acum în Sfântul Altar? În acest ceas înfricoșat al Sfintei Liturghii se cuvine să avem inimile la Dumnezeu, iar nu la cele pământești. Aceste cuvinte devin cu atât mai importante cu cât noi răspundem și făgăduim că „Avem către Domnul!”. Masa Părintelui Ceresc este gata, Mielul lui Dumnezeu se jertfește și toate puterile cerești împreună cu preotul se roagă pentru noi. Domnul vrea să fie toată ființa acum dăruită Lui, ca să o spele în baia harului iertător al jertfei. Cu graiul psalmistului ne zice și nouă: „Fiule, dă-mi inima ta!”. Iar în Sfânta Liturghie aflăm cutremurătoarea și plina de nădejde chemare: „Sus să avem inimile!”.
La El să avem inimile! El ne-a zidit, prin darul Lui suntem mântuiți și prin împărtășirea Sfântului Duh iau ființă mereu în scurgerea vremii cerul și pământul nou al Împărăției lui Dumnezeu.
Sursa: doxologia.ro
