Ne aflăm încă în săptămâna luminată şi în această saptamână ne întâlnim cu o sărbătoare deosebită, în cinstea Maicii Domnului — Maica Domnului care ne aduce un mare dar în viaţa noastră pământească, născând pe Mântuitorul Hristos, Dumnezeul întrupat; Maica Domnului, Mamă bună si preasfântă, care L-a ajutat cu multă dragoste pe Mântuitorul in viata Lui pământească şi a suferit foarte mult, ca o mamă langa Pruncul—Dumnezeu…
Iisus a suferit foarte mult şi ca prunc, de la naşterea Lui în Betleem, până la fuga în Egipt. Iar ea s-a apropiat cu foarte multă dragoste de El şi în copilărie, dar şi mai târziu, cand Iisus a ieşit să vestească Evanghelia Sa în mijlocul mulţimilor şi îi învăţa pe oameni ca nimeni altul. Şi, odată, fariseii şi cărturarii, foarte invidioşi şi geloşi pe El, L-au scos din cetate şi L-au urcat pe sprânceana muntelui, cu gândul să-L arunce în prăpastie. Dar Iisus a trecut foarte liniştit prin mijlocul acelei mulţimi tulburate de ură şi a mers în pace, pe drumul Lui. Maica Domnului însă a leşinat de durere şi de spaimă. Ea era de faţă şi a înţeles că duşmanii voiau să-L distrugă pe Fiul ei iubit. Mai târziu, pe locul acela unde a leşinat sfânta Fecioară s-a ridicat o mănăstire numita mănăstirea Groazei, în amintirea acestui moment de groază adâncă din viaţa Maicii Domnului. Această durere, această groază a urmărit-o toată viaţa, căci a suferit cu amar, alături de Iisus, până la sfârşitul vieţii Lui pământeşti.
In ziua Răstignirii toţi ucenicii L-au părăsit pe Iisus. Au fugit de frică să nu fie arestaţi şi ei, şi asta a fost o mare durere şi pentru Mântuitorul Hristos, şi pentru Maica Domnului. Ea a rămas lângă El şi L-a însoţit pe drumul Crucii, împreună cu alte femei credincioase Lui. Ea a fost martoră şi atunci când Iisus a fost ţintuit pe Cruce. Şi a rămas acolo, lângă Cruce, ea şi sfântul Ioan evanghelistul, ucenicul iubit al lui Iisus.
In biserica de pe Golgota, în Ţara sfântă, sunt două icoane mari, în mozaic. Una Il arată pe Iisus jos la pământ, pe Cruce, şi un călău care loveşte cu ciocanul în cuiele din mâini. Cealaltă icoană o reprezintă pe Maica Domnului cu o sabie înfiptă în inimă. Această sabie este simbolul tuturor durerilor pe care ea le-a suferit pentru Iisus, aşa cum îi spusese bătrânul Simeon în prorocie:
„Prin sufletul tău va trece sabia“.
Sabia durerii – pentru că Maica Domnului a suferit din adânc toate durerile şi toate insultele aduse Fiului ei.
De sus de pe cruce, Iisus privea la mama Sa şi la ucenicul iubit şi le-a spus acele cuvinte: „Femeie, iată Fiul tău”, iar ucenicului: „Iată mama ta”. Adică, fraţi creştini, Iisus o lasă pe Mama Sa ca Mamă lumii întregi. Intâi pentru apostoli, pe care ea i-a mângâiat şi i-a ajutat mult, şi apoi pentru toţi creştinii, cu care este întotdeauna bună şi miloasă, ca o mamă adevărată.
Maica Domnului a dobândit foarte mult har de la Fiul ei şi a fost înzestrată cu o mare putere de a face minuni. Despre o asemenea minune este vorba şi în sărbătoarea de astăzi, numită Izvorul Tămăduirii.
Era pe la anul 450, în Constantinopol. Un prinţ se plimba seara, în pădurea de lângă palatul său şi întâlneşte un orb însetat care voia să iasă din pădure, dar era cu totul slăbit din cauza setei. Nu era nici o fântână în apropiere şi orbul, ars de mare sete, îl roagă pe prinţ să-l ajute. Prinţul, pe nume Leon, caută apă, dar caută în zadar. Nu reuşeşte să găsească nici un izvor în pădure, şi ar fi vrut să-l ajute pe orb. Şi cum era el în această frământare, aude un glas dulce care-i spune aşa:
„Caută, Leon, pentru că izvorul nu este departe de tine”!
Uimit şi surprins, prinţul continuă să caute, dar fără nici un succes. Şi iarăşi aude glasul acela dulce care-i spune:
„Impărate Leon, izvorul este foarte aproape de tine, caută în dumbravă, adapă-l pe orb şi unge ochii orbului, spală ochii lui cu această apă, ca să vezi puterea lui Dumnezeu”!
Prinţul mai face câţiva paşi şi găseşte, într-adevăr, izvorul cu apă. Ia apă în pumni şi potoleşte setea orbului, apoi cu aceeaşi apă îi spală ochii şi orbul se vindecă îndată.
Desigur că lumea a aflat foarte repede de această minune şi toţi cei care aveau trebuinţă de vindecare au alergat la acest izvor care s-a dovedit a fi foarte bogat în minuni. Mai târziu, prinţul Leon a ajuns într-adevăr împărat al Bizanţului, asa cum îi spusese acolo, în pădure, glasul dulce al Maicii Domnului: „împărate Leon” – aşa îi strigase ea, vestindu-i că va fi împărat al Bizanţului.
Impăratul Leon a făcut în acel loc o biserică pentru creştini, pentru cei care veneau să se vindece la acest izvor făcătorde minuni. Chiar împăratul Iustinian cel Mare care a urcat pe tronul Bizanţului după mulţi ani, s-a vindecat de o boală foarte grea, spălându-se şi bând din acea apă minunată. Iustinian a refăcut biserica de lângă acest izvor care a devenit foarte popular, tămăduind bolile trupeşti şi sufleteşti.
Fraţi creştini, noi totdeauna suntem bolnavi trupeşte, dar mai ales sufleteşte. Pentru bolile trupeşti ne sunt la îndemână medicii, care şi ei au darul lor de la Dumnezeu. Pentru bolile sufleteşti însă, noi umblăm ca şi când am fi deplin sănătoşi şi nu vrem să ne gândim cât de bolnavi suntem pe dinăuntru. Pentru bolile acestea sufleteşti, pentru vindecarea lor, în sfânta Biserică avem trei sfinte taine, lăsate de Mântuitorul Hristos: taina sfântului maslu, mai ales pentru bolile sufleteşti; taina sfintei spovedanii şi taina sfintei Impărtăşanii, pentru sfinţirea vieţii noastre. De aceea, când ne simţim bolnavi, este foarte bine să mergem la doctor, dar mai înainte de asta e foarte bine să venim aici, la biserica, fraţi creştini. Mai ales Maica Domnului are un rol foarte important în aceste vindecări — aşa cum auzim noi cântându-sa la strană: „Maica Domnului, grabnic ajutătoare”.
S-au alcătuit în cinstea ei şapte acatiste foarte frumoase şi trei paraclise. Este foarte bine să citim acesta rugăciuni, atât cât putem. Dar când citiţi, de pildă, Acatistul Maicii Domnului, aveţi grijă să fiţi foarte atenţi la fiecare cuvânt de acolo, să nu vă fie mintea în altă parte. Rugăciunea aceasta să fie făcută cu luare-aminte, cu lacrimi şi cu toata încrederea, pentru că Maica Domnului este cu adevărat foarte aproape de noi şi foarte grabnică în a ne ajuta. Ea este Mama noastră cea bună, Mama bătrânilor şi a tuturor celor neputinciosi, „ajutorul celor fără de ajutor” — aşa cum se spune în acatistul ei. Să nu uitati că ea este Mama lui Iisus — şi are foarte multa putere de a ne ajuta.
Rugaţi-vă ei cu atenţie şi cu părere de rău pentru păcatele dumneavoastră şi veţi afla răspuns, fără îndoială, pentru că ea este cu adevărat Mama noastră a tuturor.
Părintele SOFIAN, Editura Bizantină, 2007, București
