ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Sfințirea picturii bisericești și Sfânta Liturghie în biserica de iarnă „Sf. Ier. Nicolae” a mănăstirii Țigănești

1242

La 6/19 decembrie 2018, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh NicolaeÎnaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, Întîistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a oficiat Sfințirea picturii bisericești și Sfânta Liturghie în biserica de iarnă cu hramul „Sf. Ier. Nicolae”, din cadrul mănăstirii Țigănești, raionul Strășeni.

Cu acest prilej, în dimineața zilei, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat călduros de către Starețul sfintei mănăstiri, PC Părinte Arhimandrit Irinarh (Costru), împreună cu obștea monahală.

Alături de Mitropolit au coliturghisit: Secretarul mitropolitan, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Starețul mănăstirii Țigănești, Arhim. Irinarh (Costru), Starețul mănăstirii Noul Neamț, Arhim. Paisie (Cecan), Starețul mănăstirii Butuceni, Arhim. Vladimir (Poia); Starețul mănăstirii Hârbovăț, Arhim. Spiridon (Marin), Starețul mănăstirii Veverița, Arhim. Spiridon (Jalbă), dar și un numeros sobor preoțesc.

Spațiul generos al bisericii de iarnă s-a dovedit neîncăpător față de numărul mare al celor care au venit să închine rugăciuni Sfântului Ierarh Nicolae.

Cântările din timpul Liturghiei au fost interpretate de corul mănăstirii Țigănești, condus de Dl Igor Lisnic.

La Vohodul mic, Starețul mănăstirii, Arhimandritul Irinarh a fost decorat cu Ordinul bisericesc „Sf. Ierarh Gavriil Bănulescu Bodoni”. De asemenea, mai mulţi ctitori care s-au implicat în reconstrucția capitală a trapezei mănăstirești s-au învrednicit din partea Arhipăstorului de alese distincţii bisericeşti.

În cadrul serviciului divin, diaconul Serghei Cebotari a fost hirotonit în treapta de preot, iar teologul Igor Heiu, absolvent al ATOM, promoția 2006, a fost hirotonit în treapta de diacon.

După încheierea Dumnezeieștii Liturghii, ÎPS Vladimir a oficiat un Te-Deum de mulțumire lui Dumnezeu, după care a adresat credincioşilor un cuvânt de binecuvântare, exprimându-şi speranţa că şi în continuare, mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din satul Tigăneşti va rămâne un centru duhovnicesc de referinţă pentru educarea credincioșilor în spiritul valorilor creştine tradiţionale.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
7425

De ce se teme diavolul?

Odată Hagi-Gheorghe Athonitul, un mare ascet al veacului trecut, spunea că un eremit oarecare l-a întrebat pe un diavol: – Care sunt lucrurile cele mai înfricoşătoare din viaţa voastră necurată şi întunecoasă ? Iar diavolul i-a răspuns: – Întâi de toate Botezul prin care pierdem cu desăvârşire stăpânirea şi dreptul asupra voastră. Apoi acel lemn […]