ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Schitul Sihăstriei Goloseevo „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din s. Ghiliceni, r. Telenești

1699

În Duminica a VIII-a după Cincizecime, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Schitul Sihăstriei Goloseevo „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din s. Ghiliceni,  r. Telenești.

Alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova au înălțat rugăciuni: PS Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, PS Isaachie, Episcop de Vorzel, Vicar al Mitropoliei Kievului, Stareț al Sihăstriei Goloseevo din or. Kiev, Ucraina, băștinaș din Ghiliceni și un sobor de preoți și diaconi.

La sfârșitul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a rostit un cuvânt în care a apreciat efortul tuturor celor care au contribuit la această sfântă și bineplăcută lui Dumnezeu lucrare, întemeierea schitului în special PS Isaachie, Episcop de Vorzel, Vicar al Mitropoliei Kievului, Stareț al Sihăstriei Goloseevo și tată a peste 200 de copii orfani, pe care îi creșe pe lîngă Sihăstria Goloseevo.

Așa cum până acum pământul nostru n-a secătuit de cuvioși, așa nu secătuiește nici de oameni buni, cu inimă milostivă, care se îngrijesc de restaurarea și împodobirea locurilor sfinte din patria noastră.

Tot în cuvântul de învățătură, ÎPS Mitropolit Vladimir a arătat care este cea mai mare podoabă a bisericii: „Cea mai mare frumusețe în biserică este prezența credincioșilor în ea. Unii se rugau în catacombe care nu erau îmbodobite, însă creștinii aduceau plinătate cu prezența lor în biserică. Când biserica se umple de credincioși care se roagă, atunci ea are frumusețe deplină. Frumusețea unei biserici o dă prezența oamenilor la rugăciune”.

Pentru munca asiduă  la edificarea așezământului monahal de la Ghiliceni, spre binele și propășirea Bisericii, Episcopul Isaachie a fost decorat de către Mitropolit cu Ordinul bisericesc „Sf. Cuv. Paisie Velicicovschi”, gr. II.

Schitul „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din s. Ghiliceni,  r. Telenești a fost construit între anii 2012-2014. Lucrările au fost realizate prin grija obștii monahale de la mănăstirea Goloseevo, Ucraina.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
3051

În Duminica Înfricoşatei Judecăţi Patriarhul Chiril al Moscovei şi al Întregii Rusii a oficiat sfințirea bisericii „Sfântul Alexandru Nevski” în Moscova

Ieri 6 martie, în Duminica lăsatului sec de carne, a Înfricoşatei Judecăţi, Întâistătătorul Bisericii Ruse a oficiat rânduiala sfințirii mari a bisericii în cinstea sfântului dreptcredinciosului cneaz Alexandru Nevski – metocul Patriarhal pe lângă Institutul de stat pentru relații internaționale (universitate) al MAE al Rusiei. După aceasta Preafericitul Stăpân a oficiat Sfânta Liturghie în biserica […]